Comitetul pentru Situații de Urgență convocat pentru un urs insistent
Un urs și-a făcut apariția de mai multe ori, în ultimele zile, în zona Paroșeni, iar autoritățile locale au convocat Comitetul Pentru Situații de Urgență. Ultimul Ro-Alert a fost emis luni, după orele prânzului. Animalul a fost văzut la Paroșeni. Și nu este singurul care vine în zonele populate.
„Am convocat Comitetul pentru Situații de Urgență, pentru că, până luni la prânz, am făcut, cu jandarmii, goană. Se pare că ursul a reapărut în zonă, așa că vom acționa în consecință. Să vedem dacă se impune relocarea lui”, a precizat primarul municipiului Vulcan.
În zona Paroșeni au fost nu mai puțin de 3 avertizări Ro-Alert din cauza acestui animal ce a tot apărut și un alt urs a fost semnalat la Lupeni.
Ba mai mult, un traseu montan a fost închis din cauză că, pe drum, există o ursoaică cu doi pui mici. Reprezentanții administrației Parcul Național Retezat au anunțat închiderea temporară a traseului pentru a preveni eventualele incidente și pentru a asigura atât siguranța vizitatorilor, cât și liniștea animalelor sălbatice aflate în habitatul lor natural.
Autoritățile le recomandă turiștilor să respecte restricția și să aleagă alte trasee din zonă până la ridicarea măsurii. Specialiștii atrag atenția că ursoaicele care își protejează puii pot deveni imprevizibile dacă se simt amenințate sau surprinse de prezența oamenilor.
„Podul natural din Scocul Urzicarului” este unul dintre traseele tematice apreciate de vizitatorii care ajung în Parcul Național Retezat, însă în această perioadă accesul este suspendat din motive de siguranță.
Iar Agenția de Protecție a Mediului este oprită de formalitățile birocratice. „Primarul trebuie să convoace gestionarul fondului de vânătoare cel mai apropiat cu care are primărie încheiat contract, pentru alungarea din perimetru a acestor urși. În extravilan pot să intervină și jandarmii, mai ales în zonele în care sunt turiști, care riscă să fie afectați. Ulterior, gestionarul fondului de vânătoare, solicită Ministerului Mediului, derogare pentru extragerea acelor exemplare care convoacă probleme pe traseele turistice și, după ce Ministerul Mediului dă Ordinul e derogare, și acesta se publică în Monitorul Oficial, abia apoi Direcția Județeană pentru Mediu poate să emită autorizația de împușcare”, a precizat Georgeta Barabaș, director Direcția de Mediu Hunedoara.
Recensământul urșilor se încheie în câteva zile, iar dacă este să privim raportul de anul trecut, sunt sute de urși, peste limita normală, în zona noastră. „Dacă vorbim strict de cifre, inventarul de anul trecut, arată că au fost identificați cam 800 de urși. Academia Română a identificat un optim, pentru suprafața împădurită, din județul Hunedoara, de 250 de urși, faceți și dumneavoastră care ar fi diferența. Deci este exclus să fie aprobat un număr așa de mare”, a mai precizat Georgeta Barabaș.
Diana Mitrache