Petroșani: Polițiști și jandarmi vor fi în școli zilnic
După incidentul de la Bistrița, în care un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un elev, administrația din Petroșani a cerut patrule în școli. Nu este vorba doar despre mașinile de poliție și jandarmerie, care oricum trec prin zona școlilor, ci chiar prezența oamenilor legii în curtea școlii, ori chiar pe holul unităților, dacă este cazul. Directorii de școli au fost chemați la o întâlnire cu polițiștii, jandarmii și poliția locală.
„Ar trebui să vedem ce putem face, pentru că violența în școli devine o problemă destul de gravă. Aș dori să vedem dacă putem, dimineața, la ora pauzei mari și la finalul programului, să avem prezența poliției, a jandarmilor și a poliției locale să nu fie doar în fața școlii, în mașină. Să vedem dacă avem efective, să stăm și în interiorul curții, intrăm în școală doar dacă e neapărat”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Iar directorii de școli au agreat ideea.
„Suntem de acord cu o astfel de măsură și o considerăm bună”, a spus Mihaela Marița, director al Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonida”, structură școlară de care aparține și Școala nr 2 din Colonia municipiului Petroșani.
Profesorii au fost sfătuiți să ia legătura cu părinții și să fie mai bună comunicarea cu instituțiile de pază, fără să ascundă situațiile neplăcute. Asta, pentru că ele pot degenera oricând.
„Trebuie să știe polițiștii ce se întâmplă. Că, dacă știm, dar nu spunem și căutăm să rezolvăm intern, nu e bine. Unde este recidivă, că sunt elevi-problemă, trebuie acționat altfel. Chemați părinții la școală, scădeți nota la purtare, deși știu că vă feriți, inclusiv de exmatriculări. Acum a fost la Bistrița. În Polonia, într-o săptămână, au fost 3 acte de violență, cu înjunghieri”, a mai spus Tiberiu Iacob Ridzi.
Polițiștii și jandarmii, plus polițiștii locali au fost de acord să ajungă în curtea școlii și să fie mai activi.
„Vom intensifica patrularea, iar prezența jandarmilor va fi simțită. Vom intensifica patrularea, facem și prevenire, în școli, iar colegii pot fi prezenți. Am rugămintea să apelați la noi, cât mai urgent la noi”, a spus reprezentantul Jandarmeriei, Raul Bercea.
„Noi suntem prezenți, în fiecare dimineață și la ieșirea de la cursuri, în jurul școlilor. În pauză de la ora 10,00 nu am avut prezență, dar asta se poate realiza, cu efectivele pe care le avem. Putem chiar suplimenta, așa încât să asigurăm un mediu prielnic. Putem stabili ca obiectiv și o să și observați acest lucru, în perioada următoare. Dar vă cerem să fim sesizați imediat, că este foarte important să gestionăm situația cât mai repede”, a spus Constantin Todea, comandantul Poliției Petroșani.
Diana Mitrache