Senatorul Călin Petru Marian acuză o alianță „de conjunctură” și susține că reformele economice nu pot fi oprite

IMG_6912

Senatorul Călin Petru Marian a reacționat public după adoptarea moțiunii de cenzură împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan, criticând votul comun al Partidul Social Democrat (PSD) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).

Într-o declarație publică postată pe pagina de Facebook,  senatorul a susținut că demersul opoziției reprezintă o încercare de a bloca reformele necesare într-un context economic dificil, marcat de un deficit bugetar ridicat, pe care îl atribuie guvernelor anterioare.

„Au ales să stingă lumina exact asupra problemelor pe care tot ei le-au generat de-a lungul anilor”, a afirmat Călin Petru Marian, făcând referire la titlul moțiunii de cenzură.

Potrivit acestuia, guvernul condus de Ilie Bolojan ar fi preluat o situație financiară complicată, cu un deficit bugetar de 9,3% din PIB, ceea ce a impus măsuri nepopulare, dar necesare pentru stabilizarea economiei.

Senatorul a subliniat că reformele inițiate au vizat inclusiv companiile de stat, unde, susține el, au fost identificate „pierderi uriașe, structuri ineficiente și bugete dezechilibrate”. În opinia sa, opoziția nu ar fi interesată de corectarea acestor probleme, ci de menținerea unor practici vechi.

De asemenea, Călin Petru Marian a criticat PSD pentru susținerea moțiunii, afirmând că partidul ar fi semnat un document care incriminează chiar acțiuni pe care le-ar fi girat în trecut.

„Dacă e adevărată moțiunea, unde ați fost până acum? N-ați fost în Guvern?”, a citat senatorul din intervenția lui Ilie Bolojan, adăugând că votul din Parlament ridică semne de întrebare cu privire la coerența și responsabilitatea politică.

În final, senatorul a calificat votul comun PSD–AUR drept o „oficializare” a unei alianțe politice și a reafirmat sprijinul pentru direcția reformistă promovată de fostul executiv.

„Reforma nu este populară, dar este necesară și va rămâne necesară indiferent cine vine la guvernare”, a concluzionat acesta.