Tineri reținuți pentru tâlhărie, furt și agresiuni, la Petroșani. Polițiștii au intervenit în două cazuri recente de violență stradală
Screenshot
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Petroșani au desfășurat o amplă acțiune de tip razie, soldată cu soluționarea a două cazuri recente de violență stradală și cu luarea unor măsuri ferme împotriva persoanelor bănuite de comiterea faptelor. Intervențiile rapide și activitățile investigative au contribuit la menținerea unui climat de siguranță publică în municipiu.
Primul caz vizează o tâlhărie calificată comisă în noaptea de 4 martie 2026, în apropierea unui magazin alimentar din Petroșani. Un bărbat a fost agresat de doi indivizi, în vârstă de 18 și 44 de ani, care l-ar fi lovit în mod repetat și l-ar fi deposedat de suma de 600 de lei. Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi acționat împreună: unul a imobilizat victima, în timp ce celălalt i-a sustras banii, ulterior folosind suma pentru cumpărături.
În urma probelor administrate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz, cei doi sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe și tâlhărie calificată. Tânărul de 18 ani a fost reținut încă din 5 martie și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile. În cazul bărbatului de 44 de ani, măsura reținerii și arestarea preventivă au fost dispuse ulterior, după ce o expertiză medico-legală psihiatrică a confirmat că acesta avea discernământ în momentul comiterii faptei.
Al doilea caz, soluționat în cadrul aceleiași acțiuni, s-a petrecut în seara de 3 mai 2026, în zona Piața Dacia din Petroșani. Un tânăr de 18 ani a fost agresat de un minor de 17 ani, sprijinit de alte două persoane. Victima a fost lovită și rănită în zona feței cu un obiect tăietor-înțepător, iar agresorul i-a sustras telefonul mobil.
În urma cercetărilor, încadrarea juridică a fost schimbată din tâlhărie calificată în lovire sau alte violențe și furt calificat. Față de minorul de 17 ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat procurorului pentru stabilirea altor măsuri legale.
În cadrul raziei desfășurate în cartierele Aeroport și Colonie, polițiștii au pus în executare patru mandate de aducere, au legitimat 35 de persoane și au controlat 24 de autoturisme. Totodată, polițiștii rutieri au aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.215 lei.