Cod Portocaliu de vânt puternic și Cod Galben de ploi în județul Hunedoara. Rafalele pot ajunge la 140 km/h în zonele montane

IMG_9843

 

Județul Hunedoara se află sub două avertizări meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Meteorologii au instituit un Cod Portocaliu de intensificări puternice ale vântului, valabil în zonele montane, dar și un Cod Galben de ploi însemnate cantitativ.

Potrivit ANM, avertizarea Cod Portocaliu este valabilă vineri, 13 noiembrie, în intervalul orar 10:00–21:00 și vizează zona montană. La altitudini mari, vântul va sufla cu viteze de 90–120 km/h, iar în zonele cele mai expuse rafalele pot atinge chiar și 120–140 km/h.

În același timp, județul Hunedoara se află sub avertizare Cod Galben de precipitații însemnate cantitativ, emisă pentru intervalul cuprins între astăzi și vineri, 13 noiembrie, ora 21:00. Ploile pot favoriza acumulări importante de apă, existând riscul apariției unor probleme în zonele vulnerabile.

În contextul fenomenelor meteorologice anunțate, reprezentanții ISU Hunedoara le recomandă cetățenilor să evite activitățile în aer liber, în special lucrările desfășurate la înălțime sau în spații deschise.

De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să închidă ferestrele, să fixeze obiectele aflate în exteriorul locuințelor și să evite deplasarea în apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau a altor structuri care ar putea fi doborâte de vânt.

În privința ploilor, pompierii recomandă curățarea șanțurilor și rigolelor pentru a permite scurgerea apei și evitarea traversării drumurilor sau podurilor acoperite de apă. Totodată, deplasările prin zonele expuse riscului de inundații ar trebui evitate.

Autoritățile le recomandă hunedorenilor să urmărească informările meteorologice oficiale și să respecte indicațiile instituțiilor responsabile pentru gestionarea situațiilor de urgență.

Informații suplimentare despre măsurile de protecție pot fi găsite pe platforma fiipregatit.ro și în aplicația DSU.

Marius Mitrache