Costel Avram cere finanțare europeană și pentru drumurile locale. „Și comunele au nevoie de drumuri bune, de investiții și de sprijin”

IMG_9847

 

Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, a participat astăzi, la Arad, la reuniunea Comitetului de Monitorizare pentru Programul Regional Vest 2021–2027, unde a susținut necesitatea extinderii oportunităților de finanțare europeană pentru administrațiile locale, în perspectiva exercițiului financiar 2028–2034.

Una dintre propunerile pe care Costel Avram le-a readus în discuție vizează finanțarea documentațiilor tehnico-economice pentru investițiile viitoare, astfel încât acestea să includă nu doar drumurile județene, ci și drumurile locale. O asemenea măsură ar putea veni în sprijinul comunelor, care întâmpină adesea dificultăți în pregătirea documentațiilor necesare accesării fondurilor europene.

„Am revenit asupra unei propuneri la care țin: finanțarea documentațiilor tehnico-economice pentru investițiile din perioada 2028–2034 să cuprindă și drumurile locale, alături de cele județene”, a declarat Costel Avram.

Propunerea a fost susținută și de primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, precum și de președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, cărora administratorul public al județului Hunedoara le-a mulțumit pentru sprijin.

Proiectele din Hunedoara, exemple de colaborare cu ADR Vest

În cadrul reuniunii, Costel Avram a transmis, din partea președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, mulțumiri echipei Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest pentru colaborarea instituțională și pentru proiectele derulate în județ.

„Drumul Regelui și proiectele de la Mina Petrila sunt cele mai recente exemple de ceea ce putem face împreună pentru județul Hunedoara”, a punctat Costel Avram.

Acesta a insistat și asupra necesității ca viitoarele programe de finanțare să ofere șanse reale comunităților rurale, care au nevoie de investiții în infrastructură și de resurse pentru pregătirea proiectelor.

„Mă bucur că în aceste discuții se are în vedere și accesul mediului rural la finanțare. Și comunele au nevoie de drumuri bune, de investiții și de sprijin pentru a-și pregăti proiectele”, a mai transmis administratorul public al județului.

Valea Jiului, în atenția viitoarelor programe de finanțare

Un alt subiect important abordat de Costel Avram a fost modul în care vor fi stabilite prioritățile de investiții pentru județul Hunedoara în următorul exercițiu financiar european.

Acesta consideră că administrația județeană trebuie să aibă un rol activ în identificarea proiectelor care răspund cel mai bine nevoilor comunităților, în colaborare cu primăriile și reprezentanții ADR Vest.

„Pentru Hunedoara, este important să știm pe ce bani ne putem baza și să avem un cuvânt de spus în alegerea investițiilor, împreună cu primăriile și ADR Vest”, a explicat Costel Avram.

În același context, acesta a atras atenția asupra importanței continuării programelor de sprijin pentru Valea Jiului, o zonă care are nevoie de investiții consistente pentru a-și consolida dezvoltarea economică și pentru a crea noi oportunități de angajare.

„La fel de important este să continuăm sprijinul pentru Valea Jiului, cu proiecte care aduc investiții și locuri de muncă”, a subliniat administratorul public.

În perspectiva anului 2028, pregătirea din timp a proiectelor și stabilirea unor priorități clare devin esențiale pentru administrațiile locale. Costel Avram consideră că județul Hunedoara trebuie să își susțină ferm interesele în discuțiile privind viitoarea finanțare europeană.

„Acum, când se pregătește viitoarea perioadă de finanțare, trebuie să spunem clar ce nevoi avem. Deciziile luate astăzi vor conta pentru dezvoltarea comunităților noastre în anii care vin”, a concluzionat Costel Avram.