Festivalul Crailor de la Lupeni ajunge la ediția cu numărul XXX. Parada tradițională va avea loc pe 19 decembrie
Municipiul Lupeni se pregătește să îmbrace haine de sărbătoare în luna decembrie, când va găzdui cea de-a XXX-a ediție a Festivalului Crailor, un eveniment dedicat tradițiilor și obiceiurilor care dau identitate comunității din Valea Jiului.
Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, care îi invită pe localnici și pe turiști să participe la manifestarea programată sâmbătă, 19 decembrie 2026, în Parcul C.A.P. din Lupeni.
Evenimentul va debuta la ora 16:00, când craii vor porni într-o paradă de la Cinematograful Cultural din Lupeni, urmând să se îndrepte spre Parcul C.A.P. Participanții vor aduce în atenția publicului frumusețea portului popular, farmecul obiceiurilor de iarnă și spiritul autentic al sărbătorilor.
Festivalul este organizat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Lupeni, în colaborare cu SC Comexim R, și a devenit, de-a lungul anilor, unul dintre evenimentele reprezentative pentru păstrarea și promovarea tradițiilor locale.
Primarul Lucian Resmeriță îi îndeamnă pe cetățeni să fie parte din această sărbătoare și să contribuie la transmiterea obiceiurilor din generație în generație.
Ajuns la ediția aniversară cu numărul 30, Festivalul Crailor rămâne un prilej de întâlnire pentru comunitate, dar și o ocazie de a demonstra că tradițiile Văii Jiului continuă să fie păstrate și respectate.