Carantină pentru o secție din Spitalul de Urgență
Secția de Interne a Spitalului de Urgență din Petroșani a intrat în carantină. Motivul este legat de faptul că 3 pacienți internați aici au fost testați pozitiv cu COVID 19. Managerul spitalului, dr. Alin Vasilescu spune că, cel puțin până săptămâna viitoare, carantina va rămâne. „Am avut începând din data de 2 noiembrie limitată vizitarea pacienților de pe secția Interne, din cauza prezenței a trei cazuri la momentul respectiv, care erau internate. În momentul de față este aceeași limitare. Vom reevalua luni situația” , spune Alin Vasilescu.
Managerul SUP a ținut să precizeze că nu este vorba despre carantină, ci doar despre o limitare a vizitării. „Nu suntem în carantină, ca să ne înțelegem. Este doar o limitare a vizitării”, spune Vasilescu. Nu toți pacienții care ajung în spital sunt testați, ci doar cei care au simptomatologie specifică.