Salvatorii minieri și de suprafață încep concursurile
Cu scenarii tot mai adaptate noilor cerințe, echipați și bine documentați, salvatorii din România se întrec la INCD INSEMEX. Este o nouă ediție, la care sunt testați, în situații-limită, similare cu cele care pot să apară oricând în mină, ori în rafinării sau cariere de suprafață. Salvatorii, însă, au acum cea mai bună ocazie să arate ce știu. „Suntem la ediția a XVII-a a Concursului Național de Salvare Minieră și de Suprafață, sub egida Salvatorilor Minieri și de Suprafață din România. Concursul se va desfășura joi și vineri, pe două secțiuni, de subteran și de suprafață. La subteran avem înscrise 7 echipe, 4 din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului, respectiv, Mina Lonea, Mina Vulcan, Mina Livezeni și Mina Lupeni, iar din cadrul Salrom, Salina Praid, Salina Dej și Salina Târgu Ocna. La Suprafață, concursul se va desfășura vineri și avem înscrise 6 echipe: Rompetrol, cu două rafinării, Rafinăria Midia și Rafinăria Vega Ploiești, Falck Fire din OMV Brazi, Metrorex București, CEO Oltenia, prin Electrocentrale Turceni și, nu în ultimul rând, Roher, cei care administrează depozitele de carburanți ale OMV Petrom”, a spus Cristian Nicolescu, șeful Laboratorului Riscuri-Salvare din cadrul INCD INSEMEX Petroșani.
Concursurile sunt testele pe care le dau acești oameni și din care ei învață ce pot face în situațiile limită. Le sunt testate rapiditatea în reacții, logica, puterea de adaptare și modul în care iau decizii și respectă normele de protecție. Și, chiar dacă mineritul este în restrângere, salvatorii încă sunt necesari. „Suntem la același număr de echipe, ca și anul trecut. La subteran avem aceleași echipe. Doar că, la partea de suprafață, avem o echipă mai puțin de la CEO, respectiv cei de la Electrocentrale Ișalnița, dar avem din cadrul OMV Petrom, cei care administrează depozitele de combustibil. Mai avem 12 stații de salvare în industria minieră, cu 5 în Valea Jiului și pe Salrom, plus la CEO – Mina Motru și suntem în curs de autorizare a primei stații de salvare privată 100%, pe subteran, o salină în județul Cluj, dar, atâta timp cât va exista minerit, vor fi și salvatori. Se spune că, ultimii care părăsesc ultima oară mina sunt salvatorii”, a conchis Cristian Nicolescu, șeful Laboratorului Riscuri-Salvare din cadrul INCD INSEMEX Petroșani.
Diana Mitrache