Două oferte pentru lucrările de reparații de la Stadionul Petre Libardi din Petroșani. Contractul depășește 630.000 de lei

Stadionul_Petre_Libardi

Două oferte au fost depuse pentru lucrările de reparații și renovare de la StadionulPetre Libardi” din Petroșani. Contractul lansat de Clubul SportivMunicipal Jiul Petroșani are o valoare estimată de 632.600 de lei, fără TVA, iar lucrările vizează înspecial Tribuna 1 și copertinele tribunelor.

Procedura a fost lansată la începutul lunii august, iartermenul pentru depunerea ofertelor a fost 24 august 2026. Potrivit informațiilor disponibile, douăcompanii au intrat în cursa pentru contract.

Ce lucrări sunt prevăzute la stadion

Contractul include mai multe intervenții asuprainfrastructurii existente a StadionuluiPetreLibardi”. Documentația de achiziție prevede treicategorii principale de lucrări: vopsitorii metalice la copertina tribunelor, reparații la fațada Tribunei 1, tâmplărie și sistemul de scurgere a apelor pluviale, precum și reparații la peretele interior al Tribunei 1.

Durata prevăzută pentru execuția lucrărilor este de 10 zile, iar criteriul de atribuire este prețul cel maiscăzut. Valoarea estimată a contractului este de 632.600 de lei.

Lucrările fac parte dintr-un proces mai amplu de îmbunătățire a bazei sportive din Petroșani.

Stadionul Petre Libardi, într-un amplu proiect de modernizare

Arena din Lunca Jiului trece în această perioadă prinmai multe intervenții. În luna februarie, ConsiliulJudețean Hunedoara și Municipiul Petroșani au aprobat asocierea pentru realizarea unui proiect care include o instalație de nocturnă, un sistem de degivrare și unul de irigare a terenului de fotbal.

În aprilie, Consiliul Județean Hunedoara a trecut la etapa aprobării documentației tehnico-economicepentru această investiție.

Un alt contract, cu o valoare mult mai mare, vizeazăproiectarea și execuția instalației de nocturnă, a sistemului de degivrare și a sistemului de irigare. Documentația arată obiectivul este legat de aducerea stadionului la cerințele necesare pentruomologarea în vederea unor competiții de nivelsuperior, în conformitate cu criteriile FRF și LPRF șicu standardele UEFA.

O arenă importantă pentru fotbalul din Petroșani

Complexul SportivPetre Libardi”, fostul StadionJiul, este principala arenă de fotbal din Petroșani. Potrivit documentației Consiliului Județean Hunedoara, stadionul are o capacitate de 15.500 de locuri și a fost deschis în 1982. În 2019, arena a primit numele fostului căpitan al Jiului Petroșani, Petre Libardi.

Stadionul rămâne folosit pentru meciurile echipeiCSM Jiul Petroșani, dar și pentru competiții de fotbal juvenil. În mai 2026, arena a găzduit, de exemplu, Gala Campionilor Fotbalului Juvenil, cu participareaa sute de copii, antrenori și părinți.

Urmează evaluarea ofertelor

După încheierea perioadei de depunere, cele două oferte vor intra în etapa de evaluare. Autoritatea contractantă va verifica documentele depuse și propunerile financiare și tehnice, înainte de desemnarea câștigătorului.

Pentru lucrările de la Tribuna 1 și copertine, contractul are o valoare estimată de 632.600 de lei, iar execuția este prevăzută pentru o perioadă scurtă, de numai 10 zile.

Investiția vine în contextul unui program mai amplu de intervenții la Complexul SportivPetre Libardi”, unde autoritățile pregătesc și modernizări ale instalațiilor stadionului.

Monika BACIU