Bărbat reținut după ce și-ar fi amenințat soția și copiii
Screenshot
Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Teliucu Inferior, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni, fiind cercetat pentru amenințare și violență în familie, după ce și-ar fi amenințat soția și cei doi copii minori, pe fondul unor neînțelegeri legate de procesul de divorț.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, incidentul a fost sesizat în data de 18 iulie, iar polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au intervenit de urgență la domiciliul familiei.
În urma verificărilor și a evaluării riscului, oamenii legii au constatat existența unui risc iminent pentru victime și au emis un ordin de protecție provizoriu. Astfel, bărbatului i s-a interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metri de soție, de copii și de locuința acestora.
Totodată, față de acesta a fost dispusă măsura purtării unui sistem electronic de monitorizare, pentru a se asigura respectarea restricțiilor impuse prin ordinul de protecție.
În timpul cercetărilor, polițiștii au stabilit că femeia, în vârstă de 39 de ani, ar fi fost agresată fizic de soț cu aproximativ două săptămâni înainte de sesizarea autorităților. Ca urmare, ancheta a fost extinsă și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
De asemenea, polițiștii au luat legătura cu reprezentanții serviciilor de asistență socială, pentru desfășurarea activităților specifice de sprijin și protecție a victimelor.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, acesta urmând să fie prezentat procurorilor, care vor decide asupra măsurilor preventive ce se impun.
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara subliniază că protejarea victimelor violenței domestice reprezintă o prioritate, iar polițiștii vor interveni cu fermitate ori de câte ori sunt sesizate astfel de fapte.