Drumeție cu descoperiri în Retezat. Unde a fost amenajat noul traseu tematic

images

 

Un nou traseu tematic îi așteaptă pe turiști în Parcul Național Retezat, în zona Râușor. Amenajat de rangerii parcului, alături de tineri și membri ai comunită-ților locale, traseul le oferă vizitatorilor ocazia să descopere mai multe despre bogăția naturală a zonei și despre importanța protejării acestui patrimoniu.
Panouri informative despre natura Retezatului

Potrivit reprezentanților Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, noul traseu include panouri informative care prezintă valorile naturale ale Parcului Național Retezat și explică legătura dintre mediul înconjurător și comunitățile locale.
Vizitatorii pot afla mai multe despre patrimoniul natural al regiunii și despre rolul pe care fiecare persoană îl are în conservarea peisajelor și a biodiversității.
Inițiativa urmărește să încurajeze un comportament responsabil în natură și să le ofere turiștilor o experiență care îmbină drumeția cu informațiile despre mediul înconjurător.
Amenajarea traseului a reunit rangeri, tineri și membri ai comunităților locale. Participarea acestora evidențiază rolul implicării comunității în conservarea patrimoniului natural și în promovarea valorilor Parcului Național Retezat.
Prin astfel de proiecte, administrația parcului încurajează apropierea publicului de natură și susține educația ecologică, în special în rândul tinerilor.
Reprezentanții Romsilva îi invită pe iubitorii de natură să aleagă Parcul Național Retezat pentru drumeții de weekend, alături de familie sau de prieteni. Noul traseu tematic din zona Râușor oferă o ocazie de a explora frumusețea peisajelor montane și de a înțelege mai bine de ce protejarea naturii este esențială pentru păstrarea acestui patrimoniu.
Monika BACIU