Narva – o lecție despre educație, diversitate și viitor

att.LHU-NkApDwFA4vEbFSXid5gXLEcEWOZzHQxBj-HmrlM

Metode moderne de învățare, idei de predare și starea de bine. Sunt doar câteva dintre aspectele luate în calcul de profesori, iar un astfel de schimb de experiențe a avut loc în Estonia. Profesorii, printre care s-a numărat și Nicoleta Cândea, de la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” din Petrila au aflat că, în această țară există chiar meseria de „lucrător de tineret”.

În perioada 28 iunie – 4 iulie,2026, amreprezentat colegiul la cursul internațional de formare „Connection & Wellbeing Tools in Youth Work”, desfășurat în Narva, Estonia, în cadrul programului Erasmus+. Evenimentul a reunit participanți din 12 state europene, oferind un valoros schimb de experiență și bune practici în domeniul educației și al lucrului cu tinerii. Un aspect care m-a impresionat, în mod deosebit, a fost faptul că în Estonia există la nivel universitar specializarea de lucrător de tineret, ceea ce arată importanța acordată educației nonformale și dezvoltării tinerilor”, spune Nicoleta Cândea.

Participarea la acest proiect a reprezentat o experiență valoroasă de dezvoltare profesională și personală, iar metodele și ideile dobândite vor fi valorificate în activitatea desfășurată cu elevii și comunitatea școlară din cadrul Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila.

În plus, cei care au participat la acest proiect au avut ocazia să descopere o țară interesantă și o cultură pe măsură. „Pe lângă activitățile de formare dedicate stării de bine și metodelor moderne de lucru cu tinerii, experiența a oferit și ocazia descoperirii orașului Narva, unul dintre cele mai interesante locuri din Estonia. Situat la granița dintre Estonia și Rusia, orașul este despărțit de râul Narva, pe malurile căruia se află două fortărețe medievale impresionante – Castelul Hermann și Fortăreața Ivangorod – simboluri ale istoriei și dialogului dintre două culturi”, a conchis Nicoleta Cândea.

 

Diana Mitrache