Nostalgii, în afișe ce vorbesc de viața culturală din Petroșani
O expoziție cu afișele ce au atras, în anii comunismului, oamenii la spectacole în Petroșani, este deschisă acum la Muzeul Mineritului din localitate. Sunt afișe din care aflăm că Gil Dobrică, Elena Merișoreanu, Olimpia Panciu, sau membrii trupei Acustic încântau publicul. Și nu lipsește nici afișul de pe care tronează sintagma „Colindul țării pentru minerii Văii Jiului”. Și, cine a trăit în acei ani știe că, pe scena Casei de Cultură de la Petroșani aveau loc foarte des astfel de spectacole. Toate afișele sunt documente ce trezesc nostalgie și așa a vrut și Marian Boboc, cel care le-a găsit în arhive și le-a expus pe simeze. „Afișele acestea înseamnă o parte din viața noastră, a celor care locuiau aici și veneau la spectacolele de la Casa de cultură. Înseamnă o plimbare nostalgică, pentru că acesta a fost gândul care m-a mânat în această expoziție. Și, în primul rând este o întâlnire cu ceea ce s-a întâmplat înainte de 1989, unde ne întâlnim noi cu noi”, spune Marian Boboc, directorul Muzeului Mineritului, cel care a organizat această expoziție și care chiar a rememorat dansul ce l-a făcut celebru pe Gil Dobrică.
În afișe, îi regăsim pe cei de la Acustic, formația ce s-a născut la Petroșani, dar regăsim și modul în care viața culturală era reflectată în presa vremii, adică în Steagu Roșu, cotidianul Văii Jiului de atunci. Dar expoziția are și rolul de a le arăta celor tineri cam ce făceam oamenii în Comunism. „Eu consider că cei tineri nici nu își pot imagina că s-a întâmplat așa ceva la Petroșani. Cu siguranță, ei nu știu, pentru că doar dacă le-au spus părinții. Și putem privi istoria, că tot suntem la Muzeul Mineritului, și mai relaxat”, a conchis Marian Boboc.
Expoziția poartă numele „The Show must go on” și poate vi vizionată la Muzeul Mineritului.
Diana Mitrache