Sindicatele din minerit cer Comisia de Dialog Social „Noi întrebăm de mere și dumnealor răspund despre pere”
Au fost excluși, nu știu când au loc ședințele Consiliului de Administrație și, mai nou, au aflat cu surprindere că două mine trebuie închise în câteva zile. Vorbim de sindicatele din mineritul Văii Jiului ai căror lideri au reclamat la ITM comportamentul pe care îl numesc abuziv al celor din conducerea Complexului Energetic Valea Jiului. Au cerut clarificări despre prime, disponibilizări, minele ce se închid și despre angajații pe perioadă determinată, dar nu li s-a răspuns nici până acum.
„Nu vă ascund faptul că noi întrebăm de mere și dumnealor ne răspund de pere. Și le transmit, pe această cale, că avem în vedere să convocăm Comisia de Dialog Social, în perioada următoare, la nivelul Prefecturii. Ne așteptăm să vină alături de noi domnul senator Cristian Resmeriță, împreună cu primarii celor două localități vizate. Vom solicita ca la întâlnire să fie și cei ce reprezintă managementul societății, pentru a ne răspunde oficial la solicitările legate de respectarea CCM, dar și cu privire la decizia CA de oprire a lucrărilor de punere în siguranță la mina Lupeni și Lonea. Este de neînțeles de ce directorul general Samuel Dioane a acceptat, el fiind un cadru tehnic cu o vastă experiență în domeniu, care, în urmă cu 8 ani susținea respectarea cu strictețe a lucrărilor de punere în siguranță, închidere și ecologizare, prevăzute în studiul institutului polonez și transpuse, ulterior, în planul de încetare a activității”, spune Alin Sîn, președintele Sindicatului Muntele, sindicat reprezentativ în cadrul Complexului Energetic Valea Jiului.
Există rumoare în rândul angajaților de la Complexul Energetic Valea Jiului, iar câteva sute de oameni de la mina Lupeni și Lonea nu știu ce vor face, de luna viitoare. „Sindicatul Muntele a fost marginalizat într-un mod agresiv. Nu am fost invitați la ședințele CA, nu ni s-au mai pus la dispozițiile luate, încălcând cadrul reglementat de legea dialogului social și, ca urmare, noi am sesizat Inspecția Muncii, cărora le-am solicitat un control la nivelul societății, cu privire la aceste derapaje ale conducerii”, a mai spus Alin Sîn.
Sindicatul nu are cunoștință dacă vor fi disponibilizări, nici ce vor face angajații, nu se știe dacă vor lua prime de Ziua Minerului sau a Energeticianului și nici cât vor mai lucra, unii dintre angajați.
Până la momentul publi-cării acestui material, Marius Poșa, președintele Consiliului de Adminis-trație al CEVJ nu a putut oferi un punct de vedere oficial.
Diana Mitrache