Călin Petru Marian, după respingerea Guvernului Veștea: „Normalitatea a învins. E timpul ca trădătorii să plece acasă”
Senatorul Călin Petru Marian a reacționat după ce Guvernul condus de Adrian Veștea nu a obținut votul de învestitură al Parlamentului. Cabinetul a fost respins luni seara, după ce a primit doar 189 de voturi „pentru”, mult sub pragul necesar de 233 de voturi.
Într-o declarație publică, senatorul liberal a susținut că rezultatul votului reprezintă o victorie a principiilor și a loialității politice, criticându-i pe cei care au ales să susțină proiectul guvernamental în contradicție cu poziția partidului.
„Guvernul Veștea a căzut astăzi la votul din Parlament cu doar 189 de voturi «PENTRU». Normalitatea a învins. Cei care au ales să își saboteze propriul partid și au acționat în interes personal nu mai au motive să rămână agățați de funcții și de mandate. Politica fără loialitate, caracter și asumare nu are viitor. E timpul ca trădătorii să plece acasă!”, a transmis Călin Petru Marian.
Potrivit rezultatelor oficiale, doar 189 de parlamentari au votat pentru învestirea cabinetului, în timp ce 23 au votat împotrivă, iar restul parlamentarilor au absentat sau nu și-au exprimat votul.