Tineri din Vulcan reținuți pentru furt calificat dintr-un magazin
Doi tineri din municipiul Vulcan, în vârstă de 22 și 23 de ani, au fost reținuți de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan, fiind bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 17 spre 18 iunie 2026, în jurul orei 00:20, poliția a fost sesizată prin apel la SNUAU 112 cu privire la faptul că un magazin din localitate ar fi fost spart. La fața locului, oamenii legii au constatat că persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție în incinta societății comerciale și ar fi sustras mai multe bunuri.

În urma verificărilor și activităților investigative desfășurate, polițiștii au reușit identificarea celor doi suspecți, stabilind că aceștia ar fi pătruns prin efracție în magazin și ar fi sustras produse din tutun în valoare de aproximativ 11.000 de lei. Prejudiciul a fost recuperat doar parțial.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat, iar pe baza probatoriului administrat, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore.
Aceștia urmează să fie prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, care va decide cu privire la măsurile legale ce se impun.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și recuperării integrale a prejudiciului.