Tehnologie europeană la Spitalul Municipal Lupeni. Ecografe 3D/4D și aparat Fibroscan pentru un diagnostic rapid și sigur
Infrastructura medicală din Valea Jiului face un pas decisiv spre modernizare. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, a anunțat oficial recepția unui nou lot consistent de echipamente și dotări de înaltă performanță. Toate aceste tehnologii sunt destinate exclusiv ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal.
Investiția face parte din proiectul european „Dotări Spital Municipal Lupeni – servicii medicale de calitate în ambulatoriul spitalului”. Prin această inițiativă amplă, administrația locală transformă din temelii calitatea actului medical oferit cetățenilor.
Imagistică de top și diagnostic non-invaziv
Nucleul noilor achiziții este o suită impresionantă de echipamente de imagistică, unde piesa de rezistență o reprezintă cele opt ecografe specializate. Acestea includ modele de înaltă rezoluție 3D și 4D, dar și aparatură dedicată pediatriei, cardiologiei sau investigațiilor transrectale și abdominale.

Lor li se alătură un aparat Fibroscan, echipament de ultimă generație care este extrem de important pentru diagnosticul non-invaziv al afecțiunilor hepatice.
Pe lângă tehnologia dedicată diagnosticului, spitalul a primit și echipamente vitale pentru siguranța sanitară. Lista include mașini automate pentru spălarea și dezinfectarea instrumentarului chirurgical, un aparat UV pentru sterilizarea cabinetelor și cinci lămpi UV destinate igienizării spațiilor medicale.
Stop drumurilor lungi către marile clinici
Dincolo de specificațiile tehnice, miza acestei investiții este una profund socială. Până de curând, mulți pacienți din Lupeni și din localitățile limitrofe efectuau drumuri lungi și costisitoare către centrele universitare sau clinicile private din județ și din țară, chiar și pentru investigații de rutină.
„Prin aceste investiții, urmărim modernizarea infrastructurii de diagnostic și tratament chiar aici, în ambulatoriu. Vrem să creștem accesul pacienților la investigații locale, să reducem deplasările către centre îndepărtate și, în același timp, să îmbunătățim siguranța bolnavilor și condițiile de lucru ale medicilor noștri”, a subliniat edilul Lucian Resmeriță.
Odată cu punerea în funcțiune a noilor aparate, Spitalul Municipal Lupeni devine un punct de referință în rețeaua medicală regională. Instituția oferă acum investigații rapide, sigure și accesibile pentru întreaga comunitate.
Monika BACIU