Consiliul Județean Hunedoara convocat în ședință extraordinară: pe ordinea de zi aprobarea bugetului județului pe anul 2026

IMG_7014

Consiliul Județean Hunedoara se reunește miercuri, 13 mai 2026, de la ora 11:00, într-o ședință extraordinară convocată de îndată, care va avea loc în sala de ședințe a instituției. Pe ordinea de zi se află 12 proiecte de hotărâre, cele mai importante vizând aprobarea bugetului județului pentru anul 2026, finanțarea instituțiilor din subordine și programele de investiții și întreținere a drumurilor județene.

Unul dintre punctele centrale ale ședinței îl reprezintă aprobarea bugetului propriu al județului Hunedoara pentru anul 2026, precum și estimările financiare pentru perioada 2027–2029. Consilierii județeni vor dezbate și bugetele instituțiilor publice aflate în subordinea sau finanțarea Consiliului Județean, dar și bugetele spitalelor de interes județean.

Pe agenda aleșilor județeni se află și aprobarea utilizării excedentului bugetar rezultat la închiderea exercițiului financiar din 2025, sumele urmând să fie direcționate către secțiunea de dezvoltare a bugetului județean din acest an.

În cadrul ședinței vor fi supuse aprobării și bugetele operatorilor regionali de apă, respectiv APA SERV VALEA JIULUI S.A. și APA PROD SA, societăți la care județul Hunedoara este acționar majoritar.

Totodată, consilierii județeni vor analiza Programul anual de finanțare nerambursabilă pentru anul 2026, în baza Legii 350/2005, precum și Programul de lucrări și servicii de întreținere și reparații pentru drumurile aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara.

Pe ordinea de zi figurează și un proiect privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, a consilierului județean Ioan Ciprian Hodor.

Ședința extraordinară include, de asemenea, proiecte referitoare la aprobarea planului anual de acțiune pentru serviciile sociale, aplicarea numărului maxim de posturi conform prevederilor OUG nr. 7/2026 și aprobarea plății unor cotizații aferente anului bugetar 2026.