Doctorat nou la Universitatea Petroșani
Un nou domeniu de doctorat va fi acreditat la Universitatea din Petroșani. Sunt făcute demersurile și studenții de aici, dar nu doar ei, ar putea urma studii doctorale și în domeniul economic.
„Am făcut deja demersurile și sperăm ca, până la toamnă, dacă se poate, să acredităm un nou domeniu de doctorat, domeniul economic. Cu această ocazie, cele 3 colege care și-au dat abilitare și sunt coordonatori de doctorate, dar în alte părți, să le reunim aici, că avem nevoie de minim 3 și toate sunt de la universitatea noastră. Până acum, avem doar 4 domenii de doctorat în inginerie”, a spus profesorul universitar dr. inginer Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani.
Noul doctorat în domeniul economic de la Petroșani vizează administrarea afacerilor. La această școală superioară din Valea Jiului, absolvenții pot urma cursuri doctorale legate de Mine, petrol și gaze, Inginerie industrială, Inginerie și management și Ingineria sistemelor.
Diana Mitrache