5 contracte pentru fosta mină Petrila

mina-petrila

 

Intră în linie dreaptă proiectele ce vizează reabilitarea spațiului de la fosta mină Petrila. Potrivit celor de la Consiliul Județean Hunedoara, mai multe spații din incinta Exploatării Culturale Petrila, așa cum a fost redenumit locul din care se scotea huilă, vor fi reamenajate și transformate.

Se are în vedere inclusiv construirea unui amfiteatru în aer liber, un loc în care se vor putea desfășura concerte, dar și spațiul de pe malul Jiului de Est.
„Sunt un pic întârziate niște proiecte, în sensul că proiectantul nu s-a ținut de cuvânt. Dar, din discuțiile de la ADR Vest, a reieșit că, la finalul lunii mai, începutul lunii iunie, 5 contracte vor fi semnate, din 7, la care sunt finanțate studiile de fezabilitate, prin ITI Valea Jiului. Și vor urma toate demersurile legale pentru a fi scoase la licitație și a începe lucrările”, a spus Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.
Platforma fostei mine Petrila a fost și locul de desfășurare al festivalului Opera Nights, doar că, anul acesta ar putea să nu fie bani pentru desfășurarea lui.
Dar proiectele de reabilitare iau în calcul hub=ul de robotică, pentru liceeni, muzeele de acolo, respectiv cel al salvatorului minier și cel care include o galerie autentică de mină, dar și alte obiective ce vor schimba locul și vor atrage turiștii și localnicii, inclusiv în cafenele ce ar urma să fie amplasate în spațiile salvate de la demolare.

Diana Mitrache