Reguli stricte pentru jocurile de noroc în Petrila. Taxe mai mari și interdicții în timpul zilei

primariapetrila

 

Consiliul Local al orașului Petrila a adoptat o hotărâre ce reglementează drastic activitatea operatorilor de jocuri de noroc pe raza localității. Noua măsură, aprobată în ședința extraordinară din 27 aprilie 2026, impune condiții de funcționare fără precedent și taxe locale care vor alimenta direct bugetele pentru educație, sănătate și sport.

Fără păcănele în timpul școlii și la parterul blocurilor

Una dintre cele mai importante modificări vizează protejarea tinerilor și a ordinii sociale. Sălile de slot-machine, cazinourile și cluburile de poker nu mai pot funcționa în intervalul orar 08:00 – 16:00, de luni până vineri. Mai mult, regulamentul interzice categoric amplasarea acestor locații în imobile cu mai multe locuințe (blocuri) sau la o distanță mai mică de 200 de metri față de școli, licee și grădinițe.
De asemenea, legislația locală pune capăt „păcănelelor” din baruri, cafenele sau restaurante. Jocurile de tip slot-machine sunt permise exclusiv în săli dedicate sau cazinouri, fiind interzisă amplasarea lor chiar și în agențiile de pariuri sau loto.

Taxe de până la 1.000 lei/mp și profit pentru comunitate

Autoritățile au instituit o taxă anuală de autorizare calculată în funcție de suprafața utilă a spațiului și anume 1.000 lei/mp/an pentru săli de slot-machine, cazinouri și cluburi de poker și 500 lei/mp/an pentru agenții de pariuri, loto și săli de bingo.
Interesant este modul în care primăria a decis să utilizeze aceste venituri. Fondurile colectate vor fi redistribuite integral către comunitate: 25% pentru modernizarea unităților de învățământ, 25% pentru sănătate (dotări sanitare și programe de prevenție) și 50% pentru amenajarea locurilor de joacă și a infrastructurii sportive din cartiere.

Adio reclamelor strlucitoare și alcoolului

Noul regulament schimbă radical și aspectul exterior al sălilor de jocuri. Toate suprafețele vitrate trebuie acoperite cu materiale de culoare negru mat sau antracit mat, pentru a bloca vizibilitatea activităților din interior. Publicitatea stradală pe fațade sau uși este interzisă, fiind permisă doar afișarea numelui operatorului pe o suprafață neutră de maximum 1m x 80cm pe ușa de acces.
În plus, consumul de alcool este strict interzis în incinta tuturor locațiilor specializate de jocuri de noroc.

Sancțiuni drastice

Nerespectarea acestor reguli poate duce la amenzi de până la 5.000 de lei. În cazul în care un operator permite accesul minorilor sau al persoanelor auto-excluse, autorizația de funcționare este anulată imediat.
Operatorii care dețin deja autorizații de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (O.N.J.N.) pot continua activitatea doar până la expirarea acestora, după care vor fi obligați să obțină autorizația locală conform noilor standarde riguroase
Monika BACIU