ITM face verificări la Spitalul din Vulcan

images

 

Inspectorii de muncă verifică situațiile reclamate în urma scandalului iscat la Spitalul municipal din Vulcan. Sunt verificate relațiile de muncă, modul de îndeplinire a sarcinilor și personalul va fi chestionat cu privire la hărțuirea la locul de muncă, acesta fiind unul dintre punctele reclamate de asistente.

„Vor fi verificate toate  documentele în cadrul relațiilor de  muncă, inclusiv se vor lua chestionare privind hărțuirea la locul de muncă, partea de sănătate și securitate în muncă. O să verificăm ceea ce spuneau că nu sunt evaluate riscurile, că sunt riscuri biologice și de altă natură, care sunt neevaluate din punct de vedere al SSM. Sunt presupuse încălcări ale legislației, dar verificăm”, a spus Florin Bozdog, șeful ITM Hunedoara.

Situația tensionată a fost generată acum câteva zile de asistentele de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Vulcan, iar inspectorii de muncă au retrimis sesizările inclusiv la organele de cercetare penală. „Ei s-au adresat Ministerului Sănătății, dar sunt probleme ce nu sunt legate doar de ITM, în cazul nostru, pentru că ni s-au adresat și nouă. Am redirecționat petiția cadrelor medicale, la DSP, la Casa de Asigurări de Sănătate, că erau probleme ce țineau de eliberarea de documente, rețete și, până la urmă, la IPJ Hunedoara, pentru că erau probleme legate de concursurile pe posturi scoase și despre care ei spuneau că sunt ceva deficiențe de natură penală”, a mai spus Florin Bozdog.

 

Diana Mitrache