Acțiune de amploare a polițiștilor în Orăștie și Geoagiu
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au desfășurat, în data de 3 aprilie, o amplă acțiune preventivă pentru creșterea siguranței cetățenilor, la nivelul municipiului Orăștie și al orașului Geoagiu.
Polițiștii au acționat în zonele cu risc criminogen din cele două localități, având ca scop prevenirea faptelor antisociale. În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 491 de persoane, fiind controlate și persoanele aflate sub efectul unor măsuri judiciare, inclusiv cele plasate în arest la domiciliu.
Pentru diminuarea riscului rutier, în trafic au fost instituite filtre rutiere, fiind oprite pentru control 144 de autoturisme, 46 de șoferi fiind testați pentru consumul de alcool și substanțe interzise.
De asemenea, au fost efectuate controale asupra cetățenilor străini din zonele vizate și au fost verificate 12 spații comerciale (baruri, cluburi, cazinouri și săli de jocuri de noroc) și 12 agenți de pază.
Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au reținut
7 certificate de înmatriculare (lipsă inspecție tehnică periodică) și
un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare. Au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.000 de lei, pentru abaterile rutiere depistate.
Alte două sancțiuni contravenționale, în valoare de 30.000 de lei, au fost aplicate conform legislației privind activitățile comerciale, iar 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.500 de lei, au fost aplicate în baza Legii nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Criminalistic, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, alături de efective ale Poliției Municipiului Orăștie, Poliției Stațiunii Geoagiu și Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Acțiunea a fost sprijinită de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind creșterea siguranței cetățenilor și protejarea comunității hunedorene.