Cupa iepurașului a unit comunitatea în jurul lui Yannis
La bazinul de înot de la Vulcan s-au întrecut, sâmbătă, peste 100 de tineri, competiția fiind una cu tradiție. Doar că, de această dată, toată comunitatea a fost alături de Yannis, unul dintre copiii din Vulcan, aflat în comă la un spital din Praga, după un teribil accident.

Întrecerea a început cu un înot demonstrativ, colegii cu care Yannis a învățat să înoate la Vulcan, ducând cu ei pancarte pe care au scris mesajul „Yannis, te așteptăm acasă”.
„Noi avem cupe dedicate fiecărui sezon, iar acum, fiind Paștele, o dedicăm iepurașului. Este ediția a doua la care peste 100 de copii au răspuns prezent și sunt pe marginea bazinului. Va fi, însă, un concurs pe care i-l dedicăm lui Yannis Fugaru, un înotător de la noi care a suferit un cumplit accident în Praga. Colegii lui de natație au venit să îl susțină, alături de cei de la școală și ei vor înota demonstrativ, pentru el, de această dată”, a spus Alin Kontoș, antrenorul de la bazinul din Vulcan.

Competiția a ajuns acum la o nouă ediție și este unul din concursurile pe care toți copiii le așteaptă, în acest fel ei putând să își demonstreze performanța și nivelul la care au ajuns, după orele de antrenamente. „Vin des la bazin. Acum, încerc să scot cel mai bun timp și să iau cupa”, a spus unul dintre copiii care participă la concurs. Și fiecare copil care a concurat a sperat să le demonstreze tuturor că a învățat să înoate și chiar e capabil să scoată un timp bun.

Sunt sute ore de antrenamente, iar acum, un moment dedicat lor, la care a contribuit și administrația publică locală. „Organizăm un concurs cu peste 120 de copii. Yannis Fugaru a făcut și el parte din echipa de aici, așa că îi dedicăm un mesaj. Îi spunem că îl așteptăm acasă, sănătos, să ne bucurăm, din nou, împreună. Cupa Iepurașului este la ediția a II-a. Facem cât mai multe activități la bazin și vrem să punem în valoare acest loc, dar și să le dăm copiilor ocazia să practice acest sport și să îi motivăm să facă sport. Promovăm locația unde vrem să atragem și turiștii”, a spus Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.

A fost o întrecere pe cinste, cu copii ambițioși și mulți suporteri, care au venit să îi încurajeze de pe margine. Cei mai buni, care au scos timpii mai mici, la 50 sau 25 de metri, în funcție de vârstă, au primit diplome și medalii. Dar toți au plecat acasă cu ceva dulce și încă o lecție învățată într-o competiție de anduranță.

La final, într-o urnă, participanții au strâns bani pentru viitoarele operații ale tânărului Yannis, căruia fiecare i-a adresat măcar un gând bun, în speranța că și el va reveni cât de curând printre ei.
Diana Mitrache