Rectorul UP blocat la Doha, de război
Profesorul universitar dr Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani este la Doha, în zona de conflict. Acolo a fost blocat, alături de alți pasageri, la întoarcerea din China. Din delegația universității face parte și profesoara Oana Răvaș. Ambii au fost cazați la un hotel și așteaptă să revină în România. ” Veneam, în 28 februarie, dimineața, din Hong Kong. Dupa escală, ne-am urcat în avionul de București, iar după o oră ne-au anunțat că ne întorc la Doha, pentru că spațiul aerian al Iranului e închis. Începuse bombardamentul în Iran. Când am aterizat din nou la Doha, ne-au anunțat că și spațiul aerian al Qatarului e închis”, a povestit prof.univ.dr. Sorin Radu.
Cei doi profesori universitari au participat în Hong Kong la conferința APAIE 2026, care s-a desfășurat în Hong Kong, de la 23 la 27 februarie 2026, la Centrul de Expoziții și Conferințe Hong Kong (HKCEC). Evenimentul a fost organizat de Asociația Asia-Pacific pentru Educația Internațională (APAIE), cu sprijinul Universității Chineze din Hong Kong (CUHK), care este gazda principală și au participat reprezentanți din 60 de universități din 20 de tări.
Cei doi profesori au fost cazați la un hotel și așteaptă redeschiderea spațiului aerian. Au fost ajutați de reprezentanții ambasadei.