Ce se întâmplă cu minerii din Valea Jiului dacă exploatările se închid

complex-energetic-valea-jiului-ilegal-bani-inchidere-mine-18960130

 

Viitorul minelor din Valea Jiului rămâne incert, în contextul planurilor de închidere a exploatărilor și al problemelor din sistemul energetic. În timp ce continuarea activității miniere depinde de deciziile autorităților și de aprobările europene, păstrarea personalului calificat este esențială pentru ca procesul de închidere să se desfășoare în condiții corespun-zătoare.

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani, atrage atenția asupra importanței minerilor și specialiștilor care cunosc structura exploatărilor și pot asigura desfășurarea etapelor de închidere. Totodată, acesta consideră că problemele apărute în sistemul energetic ar putea readuce în discuție rolul cărbunelui și necesitatea menținerii unei activități miniere în Valea Jiului.

Minerii și specialiștii, esențiali pentru închiderea minelor din Valea Jiului

Rectorul Universității din Petroșani a explicat că specialiștii instituției au primit solicitări pentru analize și soluții referitoare la viitorul exploatărilor miniere. Una dintre provocări vizează continuarea activităților de închidere cu personalul care cunoaște deja minele și particularitățile acestora.
„Colegii noștri au primit această solicitare și, bineînțeles, pentru ei a fost o provocare aceea de a continua activitatea la cele două mine, dar în special, chiar dacă acestea se închid la sfârșitul acestui an, de a continua, cu personalul existent, închiderea minelor conform proiectelor stabilite încă de câțiva ani.
Uniunea Europeană, nu știu în ce măsură, chiar dacă colegii noștri au argumentat acest lucru, va aproba sau nu continuarea activității în aceste exploatări.
Poate că această vară a dat un semnal în ceea ce privește energia pe cărbune, având în vedere seceta mare, faptul că nu a mai putut funcționa centrala nucleară de la Cernavodă la capacitate normală și funcționarea hidrocentralelor la capacitate redusă”, a declarat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai.

Problemele din sistemul energetic ar putea rea-duce în discuție cărbunele

Dificultățile din sistemul energetic, pe fondul secetei și al reducerii capacității de producție a unor surse de energie, reprezintă, în opinia rectorului, un argument pentru reevaluarea rolului centralelor pe cărbune.
Acesta a amintit redeschiderea unor grupuri energetice și a subliniat că o astfel de evoluție ar putea avea implicații și pentru exploatările din Valea Jiului, în special prin asigurarea necesarului de cărbune pentru Termocentrala Paroșeni.
„Aceste elemente au generat, până la urmă, pe de o parte, deschiderea sau redeschiderea unui grup la, parcă, Robin Hood sau la Turceni. Acesta este un semnal, cred, și pentru mineritul din Valea Jiului, care să asigure măcar minimul necesar pentru termocentrala de la Paroșeni.
Acum, dacă nu se aprobă acest lucru, repet, măcar să păstrăm minerii și specialiștii în minerit pe care îi avem și pentru etapa de închidere. Ei cunosc foarte bine structura minei și toate elementele care generează, până la urmă, procesul de închidere”, a mai precizat rectorul.

Mineritul în siguranță depinde de investiții

În ceea ce privește posibilitatea continuării activității miniere în condiții de siguranță, Radu Sorin Mihai consideră că respectarea normelor și investițiile sunt două condiții esențiale.
Rectorul atrage atenția că resursele alocate mineritului trebuie să susțină atât producția și dezvoltarea capacităților de exploatare, cât și protecția angajaților din subteran.
„Atâta timp cât respectăm normele și cât timp se fac un minim de investiții în mineritul actual, putem vorbi despre minerit în siguranță.
Dar, sigur că trebuie să fim foarte atenți la aceste investiții. Ele trebuie dirijate, pe de o parte, înspre creșterea producției și deschiderea de noi capacități de exploatare și, pe de altă parte, înspre creșterea gradului de securitate și sănătate în subteranul din Valea Jiului”, a declarat rectorul Universității din Petroșani.
Astfel, dincolo de incertitudinile legate de continuarea exploatărilor, una dintre mizele importante pentru Valea Jiului rămâne păstrarea oamenilor cu experiență în minerit. Aceștia pot avea un rol esențial atât în eventualitatea reluării sau prelungirii activității, cât și în desfășurarea în siguranță a procesului de închidere a minelor.
Monika BACIU