DSVSA Hunedoara cumpără vaccin antivariolic pentru oi și capre. Contractul este estimat la peste 240.000 de lei
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Hunedoara a demarat procedura de achiziție a unui vaccin antivariolic destinat oilor și caprelor.
Potrivit anunțului de achiziție publicat în sistemul de achiziții publice, instituția vizează cumpărarea de vaccinuri pentru uz veterinar, necesare imunizării animalelor din cele două specii.
Valoarea totală estimată a contractului este de 242.880 de lei, iar obiectul contractului este furnizarea vaccinului antivariolic pentru ovine și caprine.
Achiziția are ca scop asigurarea dozelor de vaccin necesare pentru protecția efectivelor de animale împotriva variolei ovine și caprine, o boală virală care poate provoca pierderi importante în exploatațiile zootehnice.
Achiziția are loc într-un context epidemiologic dificil pentru sectorul ovin și caprin din România. Variola ovină și caprină a provocat focare în mai multe zone ale țării, iar autoritățile sanitar-veterinare au adoptat măsuri pentru limitarea răspândirii bolii și protejarea efectivelor de animale. La nivel european, boala este încadrată în categoria A, ceea ce impune intervenții rapide în cazul confirmării unui focar.
Vaccinarea face parte din strategia națională de control al bolii. În octombrie 2026, România a primit 800.000 de doze de vaccin împotriva variolei ovine și caprine din rezerva Comisiei Europene, în cadrul unui lot de 1,1 milioane de doze destinat combaterii a două boli care afectează rumegătoarele mici.
Monika BACIU