Recompensă de 1.000 de lei pentru identificarea celor care abandonează câini în Lupeni

IMG_9737

 

Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, lansează un apel către cetățeni pentru a contribui la identificarea persoanelor care abandonează câini pe raza localității. Edilul atrage atenția asupra unui fenomen tot mai îngrijorător și susține că printre animalele abandonate se află și câini aduși din alte localități.

Pentru a încuraja implicarea comunității, primarul anunță că oferă o recompensă de 1.000 de lei pentru informații concrete și verificabile care pot duce la identificarea celor responsabili.

Potrivit edilului, în ultima perioadă, în municipiul Lupeni au fost aduși și abandonați numeroși câini, iar acest fenomen nu poate fi tolerat. Lucian Resmeriță consideră că persoanele care recurg la astfel de gesturi trebuie identificate și trase la răspundere, conform legii.

În acest sens, primarul le solicită localnicilor care au observat autoturisme din care au fost abandonați câini sau care dețin fotografii, înregistrări video ori numere de înmatriculare ce ar putea ajuta la identificarea făptașilor să transmită aceste informații autorităților.

„Nu putem permite ca Lupeniul să devină locul în care unii aleg să își abandoneze responsabilitățile!”, este mesajul transmis de edil.

Lucian Resmerită susține că abandonarea animalelor reprezintă un act de iresponsabilitate și face apel la solidaritatea comunității pentru stoparea acestui fenomen.

Inițiativa urmărește atât identificarea și sancționarea celor care abandonează animale, cât și responsabilizarea cetățenilor în privința protejării acestora. Lucian Resmeriță speră ca implicarea localnicilor să contribuie la prevenirea unor asemenea situații și la transformarea Lupeniului într-un oraș în care respectul față de animale să fie o valoare împărtășită de întreaga comunitate.