Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii

WhatsApp Image 2026-09-15 at 13.37.38 (4)

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativa, în urmă cu 13 ani, să desfășoare un amplu proiect cultural prin care să vină în întâmpinarea dorinței unui număr tot mai mare de cetățeni de toate vârstele de a cunoaște limba, cultura și civilizația chineză. De-a lungul acestor ani, am desfășurat o gamă variată de activități prin care cei interesați au putut să participe la cursuri de limbă chineză, am colaborat în mod susținut cu Institutul Confucius din Sibiu, am înființat o filială cu cărți în limba chineză dotată cu un impresionant fond documentar. Toate aceste activități s-au bucurat de un deosebit succes în rândul publicului.

În anul 2023 am încheiat un parteneriat cu Biblioteca Provincială Shaanxi din Republica Populară Chineză, parteneriat care s-a consolidat în timp grație vizitelor reciproce ale delegațiilor celor două biblioteci partenere.

De la bun început, colaborarea noastră s-a construit pe baze de maximă deschidere, animați de dorința de a afla cât mai multe de la colegii noștri dintr-o țară cu o civilizație milenară, o țară aflată în plină dezvoltare, o țară care a contribuit incontestabil la dezvoltarea culturii universale. Ne-a apropiat convingerea că suntem bibliotecari, avem o profesiune nobilă, iar cartea are aceeași valoare în orice punct al lumii. Noi pledăm în favoarea lecturii, a cărții, a culturii și la fel procedează și colegii noștri din China.

Având în vedere parteneriatul nostru fructuos cu Biblioteca Provincială Shaanxi, am avut în luna octombrie o discuție cu colegii noștri chinezi care și-au exprimat intenția de a invita Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva să se alăture, să adere laAlianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii (AIBDM), iar invitația oficială ne-a fost transmisă la 27 octombrie 2026 de către Biblioteca Națională a R. P. Chineze. Suntem onorați în cel mai înalt grad, dar și conștienți de faptul că trebuie să fim o prezență dinamică și implicată în această construcție culturală de atât de mare anvergură.

Drumul Mătăsii se întinde pe o distanță de peste 10.000 de kilometri prin țări dinAsia, Africa și Europa, fiind un simbol istoric al convergenței civilizațiilor, al stabilirii legăturilor comerciale, și al promovării dezvoltării culturale reciproce și a legăturilor puternice între țările implicate.  

Dincolo de comunitatea de interese economice, pe Drumul Mătăsii poate lua naștere o puternică comunitate culturală în care bibliotecile din țările aflate în această Alianță vor putea juca un rol extrem de important sub mottoul „dacă ne unim, suntem puternici; dacă ne despărțim, devenim slabi”.

Bibliotecile din aceste țări au fost martore ale dezvoltării și evoluției multiculturalismului, au căutat în permanență un numitor comun, dar au păstrat în același timp diferențele și au fost mereu deschise dialogului. Astfel, în luna mai 2018, la Chengdu, Biblioteca Națională a Chinei a inițiat înființarea „Alianței Internaționale a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii” (AIBDM), la care au aderat, până în prezent, 56 de biblioteci, dintre care 10 din China și 46 din 41 de țări și regiuni.

Pentru Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva este deosebit de onorant faptul că a fost invitată să fie membră a acestui corpus de elită al bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii. Suntem mândri și emoționați pentru că vom sta alături de biblioteci din țări cu vechi tradiții culturale precum: Armenia, Egipt, Georgia, Iran, Ungaria, Turcia, Singapore, Laos etc.

Ca membră în acest organism cultural ce reunește aproape exclusiv bibliotecile naționale din aceste țări, faptul că biblioteca noastră, biblioteca județeană, se bucură de această onoare este pentru noi o uriașă recompensă pentru întreaga muncă depusă, cu profesionalism și pasiune, în toți acești ani de colaborare româno-chineză. Această aderarereprezintă pentru noi o recunoaștere categorică a întregii munci depuse în cadrul proiectelor de colaborare româno-chineză. Vom participa cu profesionalism și simț de răspundere la viața acestei Alianțe – conferințe, forumuri, cursuri de formare, schimb bilateral și multilateral interinstituțional etc. – în care vom avea drept cuvinte de ordine „egalitate și prietenie” și vom investi înțelepciune și efort.

În acest fel, ne facem o datorie de onoare față de țara noastră, față de România, reprezentând-o cu cinste și mândrie.

 

Manager,

Ioan Sebastian Bara