Cât de periculoase sunt haldele de steril?
Pot exploda? Există metan în pământ? Ce riscă populația din zonele limitrofe haldelor de steril ce sunt deja vechi și tasate? Sunt doar câteva întrebări la care specialiștii INCD INSEMEX din Petroșani au putut să ne lămurească.
Totul a început imediat după închiderea minei Dâlja, când, din curtea unei case vechi a ieșit fum.
A mai fost sesizat la Lonea, în apropierea unui spațiu de joacă pentru copii și, de câteva săptămâni, în Cartierul Bosnia, din Petroșani. Cărbunii aflați în halda de steril depozitată acolo de ani de zile, s-a autoaprins.
„În profunzimea masei miniere, se manifestă un fenomen de combustie, cu emanații de gaze de ardere: bioxid de carbon, oxigen și fum vizibil. De asemenea, suprafața este de aproximativ 40 mp, iar temperatura radiată de rocile de suprafață este circa 80 grade Celsius. Cele mai apropiate clădiri de zona afectată se află la aproximativ 700 de metri, nefiind afectate deocamdată de fenomenul produs. De altfel, nici nu au fost constatate emisii de gaz metan, în afară de cele provenite din fenomenul de ardere ca și gaz de distilare”, spunea, la momentul măsurătorilor, Diana Fulop, purtător de cuvânt al Instituției Prefectului de Hunedoara.
Specialiștii de la INCD INSEMEX au făcut măsurătorile și au spus ce au găsit acolo. „În zonele locuite, acolo unde sunt aceste depozite istorice de steril, ar exista și pericol de explozie, dacă se ajunge la concentrații de metan între limitele de explozivitate, dar întotdeauna când apar astfel de fenomene, ISU intervine și cere și cere și ajutorul nostru, al specialiștilor INCD INSEMEX, care fac măsurători și, în urma acestora, sunt luate măsuri care reduc toate riscurile și zona devine sigură. Am găsit, și de această dată, și metan, dar nu în concentrații peste limita de explozivitate, iar măsurile au fost luate imediat”, a spus Sorin Burian, directorul general al INSEMEX Petroșani.
Un om a observat că iese fum, pe un deal, aflat deasupra cartierului de case din Cartierul Bosnia. Alții, au sesizat arderea la Lonea, foarte aproape de alt cartier de case. Altă dată, a fost la Dâlja, iar perimetrele în care a fost depozitat sterilul nici nu mai sunt foarte bine cunoscute. Ele nu au fost niciodată cartografiate, așa că, în fiecare localitate a Văii Jiului există astfel de depozite istorice, cu steril în care se regăsesc și cărbuni. Iar fenomenul de autoaprindere se poate produce oricând. „Astfel de fenomene, acum, nu se pot preveni. Există goluri de aer și, unde există goluri de aer și cărbune, se poate auto-aprinde cărbunele. Dar probabilitatea să explodeze există, dar în condiții extreme, cum ar fi dacă cineva vine cu vreo sursă de aprindere, în momentul în care se depășesc concentrațiile de metan. În perimetrele în care s-a constatat până acum, nu a existat un astfel de pericol”, a conchis Sorin Burian, directorul INCD INSEMEX Petroșani.
INCD INSEMEX are un grup de specialiști care avizează închiderea perimetrelor miniere, fiecare documentație fiind analizată. Doar că în cazul haldelor de steril vechi nimeni nu știe mai nimic. Asta, pentru că sunt suprafețe ce au fost date uitării și care, se pare, se trezesc la viață, atunci când condițiile sunt propice fenomenului de autoaprindere.
Diana Mitrache