Peste 90 de mineri au rămas blocați în mină

att.N1UvvgeeeGjVrLbSdG703F0L428p1amy846ZcYAgVaU

Mai mult de 90 de mineri de la mina Vulcan sunt blocati, de mai bine de 24 de ore în mina Vulcan. Unuia i s-a făcut rău și a cerut sprijin la ambulanță. Lor li se vor adăuga, în această dimineață, cei care vin la schimbul I.

Oamenii sunt nemulțumiți că nu toți au salariile la fel și cer dreptate.

La mina Vulcan este așteptat, în această dimineață, prefectul județului Hunedoara, Szell Lorincz.

Protestul a izbucnit marți dimineața când oamenii au văzut că, pe fluturașii de salarii, unii sunt mai bine plătiți, ca alții.

Diferențele au fost observate la cei care au lucrat la mina Lupeni și care s-au transferat la Vulcan, după ce mina la care lucrau a intrat pe program de închidere. Ei mai au ani de lucru până la pensie și așa au ajuns pe posturi din mina Vulcan, doar că mai slab plătiți.

Potrivit liderului sindical Alin Sîn, minerii sunt deciși să rămână în subteran, până ce le vor fi rezolvate doleanțele. Au și înaintat o listă de revendicări, cu două puncte:

1 – alinierea salariilor pentru toți angajații SC CEVJ, la nivelul maxim aflat în plată la acest moment, pe fiecare categorie de personal.

2- -aplicarea coeficienților de ierarhizare, conform CCM în vigoare.

 

Diana Mitrache