Minerii de la Vulcan cer salarii aliniate la nivelul maxim și respectarea coeficienților de ierarhizare. Protestul continuă
Minerii de la Exploatarea Minieră Vulcan au formulat două revendicări în urma nemulțumirilor legate de drepturile salariale, pentru a înceta protestul. Protestul a izbucnit după ce mai mulți angajați au constatat că au primit salarii mai mici, iar situația a degenerat marți, 20 octombrie, când minerii din trei schimburi au refuzat să intre în subteran, așteptând explicații din partea conducerii Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ).
Potrivit documentului semnat de reprezentanții exploatării și ai sindicatului, minerii solicită atât alinierea salariilor la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, cât și aplicarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți de Contractul Colectiv de Muncă (CCM) în vigoare.
Lista de revendicări, adresată Consiliului de Administrație al CEVJ și directorului general al societății, cuprinde două solicitări principale:
- Alinierea salariilor tuturor angajaților CEVJ la nivelul maxim aflat în plată, pentru fiecare categorie de personal.
- Aplicarea coeficienților de ierarhizare, conform Contractului Colectiv de Muncă aflat în vigoare.

Documentul este semnat de Bușe Valentin, directorul EM Vulcan, și de Alin Sîn, președintele executiv al Sindicatului Muntele.
Nemulțumirile au pornit de la salariile încasate după transfer, însă lista de revendicări arată că reprezentanții angajaților solicită o rezolvare mai amplă a problemelor de salarizare din cadrul societății.
Protestul s-a extins succesiv la trei schimburi, fiind implicați 58 de mineri. Conducerea companiei a fost implicată în discuții cu angajații, iar explicațiile privind diferențele salariale au indicat inclusiv efectele încadrărilor profesionale și ale grilei aplicate la Vulcan.
Pentru minerii care au ales să se transfere de la Lupeni, miza este importantă: continuarea activității până la îndeplinirea condițiilor necesare pensionării, fără ca schimbarea exploatării să aducă, în opinia lor, pierderi salariale nejustificate.