Erasmus, trimite tinerii studenți în Europa
Africani, spanioli, moldoveni de peste Prut și alți studenți care învață la Universitatea din Petroșani, au venit și au împărtășit din experiențele lor în țările în care au studiat, ca studenți la Petroșani. Au apreciat astfel schimburile de experiențe și ideea de a fi parte a unui sistem de învățământ deschis, în care studiile se pot îmbunătăți prin participarea la sisteme diferite din diverse școli. La Universitatea din Petroșani sunt Zilele Erasmus Plus. „Sunt din Mauritania și am fost într-un proiect Erasmus din aprilie, până în august, în Germania. Am dobândit o experiență foarte bună. Vin dintr-o țară africană și am avut de ales între București și Petroșani și nu regret că sunt aici, iar proiectele Erasmus m-au trimis în Europa”, a spus un student care studiază la Petroșani și care a menționat că îi place aici și s-a acomodat chiar și cu frigul de la noi.

„O universitate, dacă nu este internațională, ea nu există. Ca atare, Universitatea din Petroșani a dovedit acest lucru, prin cele aproape 100 de parteneriate din întreaga lume, dar și prin Programul Erasmus+, din cadrul consorțiului european din care facem parte. Astăzi, întărim acest lucru, prin prezența unui număr foarte mare de studenți, care vor pleca cu burse oferite în acest program și care iau contactul cu ceea înseamnă experiența celorlalți care au participat”, a spus prof. univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani.

„Evenimentul de azi se aliniază celor ce au loc în toată Uniunea Europeană, în această săptămână, dedicate tuturor studenților și avem oportunități de studiu la universitățile partenere, pentru practică, în diverse organizații și programele de scurtă durată, ce au devenit foarte interesante. Cei care au fost și-au povestit experiențele trăite de ei și astfel le arătăm că oportunități există și așteptăm dorința din partea lor. Campioni la proiecte sunt cei care au mers în Spania, dar am avut și studenți ce au făcut schimburi de experiență în Austria, ori alte țări”, a spus lector univ. dr. Oana Răvaș, coordonatoarea Programului Erasmus+ din Universitatea Petroșani.

Diana Mitrache