Discuții cu locuitorii din Crividia: transport public, stații de autobuz și amenajarea terenului de fotbal

IMG_9241

 

Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, s-a întâlnit cu locuitorii cartierului Crividia, în cadrul unei discuții despre problemele și nevoile comunității.

Unul dintre subiectele abordate a fost introducerea unei linii de transport public Green Line, care ar urma să faciliteze deplasarea copiilor către școală și să asigure o legătură mai bună între locuitorii din Crividia și municipiul Vulcan.

Potrivit primarului Cristian Merișanu, în cartier au fost realizate în ultima perioadă mai multe investiții și lucrări pentru îmbunătățirea condițiilor de trai. Acesta a menționat iluminatul public modern, lucrările de curățenie și asfaltare, precum și amenajarea unui teren de joacă și a unui teren de fotbal, utilizat frecvent de tineri.

În cadrul întâlnirii au fost identificate și câteva aspecte care necesită intervenții. Printre acestea se numără montarea a încă două stații de autobuz, dar și refacerea gazonului de pe terenul de fotbal.

„Am identificat împreună și câteva lucruri de îmbunătățit”, a transmis primarul Cristian Merișanu, care le-a mulțumit locuitorilor pentru dialog și pentru faptul că își exprimă direct problemele și așteptările.

Edilul spune că astfel de întâlniri cu cetățenii vor permite administrației locale să afle mai ușor care sunt prioritățile comunităților și să stabilească intervențiile necesare.