Seceta extinde rețeaua de apă până în cătunele Vaii Jiului

698c71f5-f2bb-45e7-aceb-a5d4ff8d90fe

Peste 300 de oameni din estul Văii Jiului au apă potabilă în gospodărie, după ce rețeaua de la Apa Serv Valea Jiului a fost extinsă.  Lucrările executate de angajații de la ape au venit chiar în momentul în care seceta îi afecta pe cei mai mulți localnici din estul Văii Jiului, care aveau captări de apă din diverse surse și care, în ultimele luni, au secat. Așa că acum, după extinderea rețelei și montarea sistemului performant de pompe, oamenii au apă.

„Avem o stație nouă de pompare, care deservește 3 localități din zona de est a Văii Jiului: Răscoala, Tirici și Cimpa. Aici era o sursă de apă pe care am preluat-o de la primăria Petrila acum 10 ani, dar care nu făcea față, am decis să realizăm această investiție. Avem 4 pompe, care asigură necesarul de apă, inclusiv o rețea de hidranți, cu 5 hidranți. Rețeaua are 3 km lungime, alimentată de o conductă de 110, iar în paralel o altă rețea care deservește cei 40 de locatari din zona Răscoala. În viitor, stația va deservi și localitatea Tirici”, spune Florin Ciucur, șef Departamentul de Exploatare din cadrul Apa Serv Valea Jiului.

Oamenii din estul Văii Jiului aveau apă din surse vechi, dar mina Lonea se va închide, iar oamenii riscau să rămână fără apă, după ce mina se va închide. Lor li se adaugă și cei care aveau izvoare captate, dar care, în aceste luni de secetă, s-au confruntat cu mari probleme. Iar apa are o altă calitate acum.

„Există un program comun cu Apa Serv pentru extinderea rețelei înspre  Răscoala, Tirici și, la acest moment, lucrăm și pe o zonă din Birăoni, pentru că în acele zone, unele locuințe erau branșate la captarea de la Voievodu, care urmează să se închidă în următorii doi ani, iar partea de Răscoala avea un bazin dintr-o sursă de la un izvor, care vara seca. Așa că Apa Serv le duce apă cu cisterna la acei oameni”, a explicat și Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.

Rețeaua este funcțională și există posibilitatea de extindere, iar oamenii din estul Văii Jiului caută acum să se branșeze.

 

Diana Mitrache