Drone cu zoom optic și cameră termică pentru salvamontiști

Screenshot

Screenshot

Echipele Salvamont au, de câteva zile, drone cu zoom optic, care permit și mai bine localizarea persoanelor dispărute, sau aflate în zone greu accesibile. Astfel de aparate au ajuns și în Valea Jiului. În Parâng, aparatul a fost probat în aer de salvamontiștii de la noi.

„Noile drone echipate cu zoom optic și cameră termică de înaltă performanță, vor permite salvatorilor să cerceteze într-un timp foarte scurt suprafețe mari și zone greu accesibile, să identifice persoane dispărute sau accidentate și să ofere echipelor din teren informații esențiale atunci când fiecare minut contează. Odată cu această etapă, cele 40 de servicii Salvamont ajung să opereze împreună o flotă de aproximativ 200 de drone, cea mai mare flotă de acest tip din România”, scriu salvatorii montani.

Potrivit specialiștilor, dronele sunt utilizate pentru căutare și salvare cu camere optice și termice, transmiterea în direct a imaginilor către centrele de comandă, colectarea de fotograme și cartografierea zonelor de intervenție, transportul unor echipamente esențiale, iluminarea zonelor greu accesibile și ghidarea salvatorilor în teren cu ajutorul fasciculelor luminoase.

În spatele dronelor există însă o infrastructură la fel de importantă. România, prin Salvamont, dispune de un Centru Național de Analiză a Fotogramelor cu ajutorul Inteligenței Artificiale, cu acoperire la nivelul întregii țări, precum și de 17 centre locale de analiză, care pot sprijini echipele în misiunile complexe de căutare.

Este un ecosistem construit în timp, în care salvatorii, dronele, inteligența artificială, comunicațiile și centrele de comandă lucrează împreună pentru același obiectiv: găsirea și salvarea oamenilor cât mai repede pentru că fiecare minut poate însemna o viață salvată.

Diana Mitrache

Sursa Salvamont