Bolnavi și bătrâni ținuți la uși că a sucombat sistemul
Mai mulți oameni, bolnavi sau bătrâni, au fost nevoiți să aștepte ore în șir, luni de la prima oră, la ușa Biroului de la Petroșani al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Nu mergea sistemul, așa că angajații făceau ce puteau.
Cei mai mulți dintre cei adunați luni, dimineața pe scările ghișeului de la Petroșani erau bătrâni, ori foști mineri, care au venit să plătească pentru soțiile lor co-asigurate. Dar erau și oameni care aveau nevoie de aparate de protezare și ca au stat ore bune, să își aștepte rândul.
„Au zis că nu le merge sistemul. Am venit să îmi aprobe un aparat de oxigen. Dar stau de la 7,00 și numai un am a ieșit și e aproape 10,00. Ce să fac? Dacă nu merge sistemul, nu merge!”, a spus unul dintre oamenii de pe scări.
„Stau la rând pentru ca să îmi actualizez statutul de asigurat. Eram asigurată pe cardul soțului, dar acum, de un an, plătesc. De la ora 7,00 am venit și eu și stau cu toți oamenii. Numai un om a ieșit. Ne spun că nu merge sistemul, dar pare că nici nu găsesc o altă modalitate”, spune o altă femeie, care avea nr 2 pe bonul de ordine, dar nu intrase până la ora 10.00.
„Și eu stau aici să plătesc pentru soția mea că era până acum asigurată, cât am fost eu. Trebuie să îi dau actele. Le plătesc eu aproape 500 de lei pe lună. Plăteam și cât am fost miner 31 de ani. Acum plătesc și din pensie și pentru soția plătesc 2.500 de lei pe an. Dar stau și la coadă pentru asta”, a spus un pensionar miner, care .și el aștepta.
Sistemul nu a funcționat pentru că au fost niște defecțiuni tehnice, iar asta ar urma să se remedieze, spun reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. „În urma modernizării, Platforma Integrată a Asigurărilor Sociale de Sănătate (PIAS) are probleme. Sunt preluate date din sistem, iar acest sistem a fost pus în funcțiune prin 2007-2008 și, la acel moment, aer un anumit număr de furnizori de servicii medicale, un anumit număr de operațiuni, iar azi discutăm de un volum de 5 sau 6 ori mai mare. Sunt chestiuni tehnice ce stau la baza acestor disfuncționalități, dar care sunt în atenția CNAS. Vă asigur că, de la nivel de președinte, există preocuparea ca această problemă să se rezolve. Avem confirmarea că toate resursele pe care le are CNAS la dispoziție sunt dirijate pentru a rezolva problema și pentru a nu ține oamenii pe la ușile caselor de sănătate. E o chestiune de ore, că nu cred că va dura mai mult. Dar accesul la serviciile medicale nu poate fi îngrădit de aceste probleme și există un ordin emis de președintele CNAS, pentru ca serviciile să fie validate off-line, fără confirmare în bazele de datele electronice. Se vor stoca și vor fi ridicate ulterior, când sistemul va permite”, spune Adrian David, reprezentant al Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate.
Mii de oameni își reînnoiesc statutul de asigurat, ei fiind, ani de zile co-asigurați în sistemul medical de sănătate, iar în astfel de situații, pe scările ghișeelor se adună oamenii revoltați că sunt puși să aștepte.
Diana Mitrache