Cursuri pentru iubitori de cai, în Petroșani

235cfb10-029f-40c7-8cb6-3420dabdce5a

 

Iubitorii de cai, proprietari sau oameni care vor să știe ce înseamnă să crești un cal, empatia cu un astfel de animal și cum poate fi el dresat, au venit în Valea Jiului. La Petroșani, în colonia municipiului, acolo unde sunt cei 19 cai de la Keops, a avut loc un stagiu de pregătire.

„În perioada 31 august – 3 septembrie 2026, la Keops Horses Petroșani, a avut loc cursul pentru monitori & IGEQ – reciclare și licențiere, împreună cu domnul lector coordonator Alexandru Iavorovski și asistentul Narcis Georgescu. Am învățat mult mai multe decât  știam din practică, despre psihologia calului, despre lucrurile de bază pentru dresaj, dar și despre cum pot fi alimentați, deci lucruri despre furaje. Aproape toate lucrurile ni s-au părut noi, deși avem experiențe cu caii. Ne-am schimbat  percepția despre ce înseamnă caii și cum putem lucra cu ei, despre modul lor de abordare, chiar cum să comunicăm cu ei. Noi am rămas plăcut surprinși și lucrurile învățate le vom aplica pe viitor”, spune Letiția Zaharie, cea care se ocupă de cei 20 de cai.

Au venit oameni care cresc cai, care fac cu ei drumeții sau cai dau lecții de manej, iar experiența dobândită va fi una ce îi va ajute pe viitor. „Am avut participanți din Suceava, Sibiu, Târgu Jiu, Craiova, Petrila, Petroșani, Vulcan. Sunt interesați, pentru că atunci când își plac caii, e un lucru de bază să ai cât mai multe informații, că e o muncă dificilă”, mai spune Letiția.

S-au predat lecții de călărie, dar au primit și noțiuni de bază în prim ajutor, au lucrat cu animale docile, dar au aflat și despre cum pot modelate caracterele lor.

Organizatorii acestui curs sunt din cadrul  Federației Ecvestre Române – FER, sub standarde internaționale IGEQ (International Group for Equestrian Qualifications) și au participat profesori, antrenori și instructori deja abilitați, care au nevoie de reciclare și obținerea licenței, precum și candidații pentru alte tipuri de formări în domeniu. Cursul s-a adresat atât celor care doresc să obțină calificarea, cât și profesorilor, antrenorilor și instructorilor deja abilitați.

 

Diana Mitrache

Sursa foto Keops Petroșani