Societatea din Hunedoara caută soluții la adicții

ad39f26d-24c5-4395-9e64-c8a80a7ef74d

Jandarmi, polițiști, reprezentanți ai administrațiilor locale și județene, ai școlilor și dar și ai bisericii și-au dat mâna și au pornit o inițiativă fără precedent, la Petroșani. Dezbat acum, cu psihologi, medici și psihiatri cea mai gravă problemă a zilelor noastre, cea legată de adicții. Și nu e vorba doar de droguri, țigări și alcool, ci și de dependența de rețelele de socializare și tot ce poate dăuna creierului. Medicii spun că au astfel de pacienți, că uneori sunt identificați ușor, dar și că alteori îi depistează atunci când intră în sevraj, după operații, sau intervenții chirurgicale și că numărul lor este constant. Iar elevii și studenții sunt cei mai expuși. „Da, am auzit de oameni dependenți. Am cunoștințe care au jucat tot la jocurile de noroc”, a spus un licean, venit la această primă întâlnire.


Despre droguri spun că doar au auzit și că știu că sunt un pericol. „Știm că sunt tineri care se droghează, care fumează. Știu că ei există și am cunoscut și eu câteva cazuri”, a completat o altă tânără.
Iar jandarmii vin și completează tabloul, în multele razii pe care le fac pe lângă școli. „Noi asigurăm zilnic activități în zona instituțiilor de învățământ, prin patrulele noastre, dar și lunar desfășurăm activități educativ-preventive la aceste școli”, a precizat plutonier adjutant șef. Florin Cristi Pocanschi, reprezentantul IJJ Hunedoara.
Școala este locul în care acești tineri socializează cel mai mult și poate, uneori, profesorii sunt cei care depistează astfel de probleme la elevi. „În orice județ există probleme și preîntâmpinarea lor este principalul scop pentru care suntem azi aici, alături de cei care organizează acest eveniment. Încercăm să îi educăm, îi învățăm că pot apela cu încredere la profesioniștii din școli. Rolul nostru este să le deschidem mintea și sunt lucruri care pot surprinde familia, iar aici intervine rolul școlii, pentru că, de multe ori, se întâmplă lucruri despre care familia nu știe”, a spus prof. Robert Humel, inspector la IȘJ Hunedoara.
Preoții au și ei un rol, iar de la Episcopie a venit Preasfințitul părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei: „Medicii de la spital numai ei știu cu ce se confruntă, dar aș adăuga că și biserica se confruntă cu acest fenomen. Deși, și la biserică, precum la spital, se apelează destul de târziu. Dar e mult mai ușor să prevenim, decât să reparăm”.


Peste 600 de tineri vor fi consiliați și învățați de oameni competenți, care, la final, vor amenaja 5 centre destinate celor care devin dependenți de substanțe, alcool, sau chiar de rețelele de socializare. „Când spunem adicție, spunem nu doar alcool, droguri, țigări și chiar adicția de ecran, care este și ea o mare problemă. Avem consilieri pe adicție, psihologi, preoți, care și ei se lovesc de astfel de cazuri. Suntem mai multe instituții, ca niște rotițe într-un mecanism și împreună încercăm să facem ceva pentru cei de lângă noi. Avem nevoie și nu cred că există oameni care să nu aibă măcar o adicție.. Poate nu sunt droguri sau altele, dar, cu siguranță, stai pe telefon mult, sau mănânci mult și orice adicție te face să nu mai fii liber și adicția, trebuie să recunoaștem, este un naufragiu existențial”, a spus Ciprian Marton, președintele Asociației NAVIS „Sfântul Gherasim”.
Datele statistice arată că 12,8% dintre români au încercat un drog măcar o dată. Un procent de 2,3% dintre românii cu vârste între 15 și 64 de ani au consumat canabis. Un număr de 3.305 persoane private de libertate s-au declarat consumatoare de droguri la intrarea în penitenciar. În același timp, cazurile de conducere sub influența substanțelor psihoactive au crescut spectaculos, de la puțin peste 100 la peste 4.200 într-un singur an.
Diana Mitrache