Ziua Minerului, sărbătorită la Vulcan. Omagiu pentru cei care au scris istoria Văii Jiului

9a3d9c2a-3524-4204-a6c1-07e8e72c08ec

Municipiul Vulcan marchează și în acest an Ziua Minerului printr-o serie de manifestări dedicate celor care și-au legat destinul de minerit, o profesie care a modelat identitatea comunității și a întregii Văi a Jiului.

Programul manifestărilor a debutat în data de 5 august, când autoritățile locale, reprezentanți ai instituțiilor, foști și actuali mineri, salvatori, precum și membri ai comunității au participat la ceremonia de depunere de coroane la Statuia Minerului din municipiu. Momentul a reprezentat un gest de respect și recunoștință față de generațiile de mineri care, prin muncă, sacrificiu și curaj, au contribuit la dezvoltarea orașului și a regiunii.


În 6 august, de Ziua Minerului, programul continuă cu activități recreative și momente de socializare dedicate minerilor și familiilor acestora, într-o atmosferă de sărbătoare și de apropiere între generații. Chiar dacă mineritul trece printr-o perioadă de transformări, Ziua Minerului rămâne una dintre cele mai importante sărbători ale comunității din Vulcan, fiind un prilej de a păstra vie memoria celor care au muncit în subteran și de a transmite generațiilor tinere respectul pentru această profesie.


Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, transmite că această zi are o semnificație aparte pentru întreaga comunitate. “Ziua Minerului este, înainte de toate, o zi a recunoștinței. Le datorăm minerilor respect pentru tot ceea ce au făcut de-a lungul anilor pentru dezvoltarea municipiului nostru și a Văii Jiului. Prin ceremonia de depunere de coroane și prin manifestările organizate dorim să cinstim memoria celor care nu mai sunt printre noi și să le mulțumim celor care au purtat cu demnitate această meserie grea. Mineritul face parte din identitatea Vulcanului, iar această moștenire trebuie păstrată și respectată. Invit toți cetățenii să fie alături de noi la aceste momente dedicate oamenilor care au scris istoria orașului nostru.”


Manifestările dedicate Zilei Minerului reprezintă, astfel, nu doar o celebrare a unei profesii care a definit Valea Jiului timp de generații, ci și un moment de unitate pentru comunitatea din Vulcan, în semn de respect față de trecut și de încredere în viitor.
Marius Mitrache