CJP Hunedoara a primit 200 de bilete de tratament balnear pentru seria din august. Lista beneficiarilor a fost publicată

IMG_8302

 

Casa Județeană de Pensii Hunedoara anunță că au fost repartizate biletele de tratament balnear aferente seriei a 8-a din anul 2026, cu începerea sejurului în perioada 17 – 20 august 2026.

Pentru această serie, CJP Hunedoara a primit 200 de bilete de tratament, distribuite în mai multe stațiuni balneare din țară, printre care Băile Felix, Geoagiu, Herculane, Călimănești, Căciulata, Olănești, Sovata, Techirghiol, Mangalia, Neptun, Eforie Nord, Covasna, Govora, Vatra Dornei, Vata de Jos, Bazna, Buziaș, Bala, Amara, Moneasa, Ocna Șugatag, Sângeorz, Slănic Moldova, Saturn, Turda și 1 Mai.

Reprezentanții instituției precizează că toate cele 200 de bilete au fost repartizate automat, prin aplicația informatică SPA, solicitanților care au depus cereri, în funcție de punctajul obținut, conform criteriilor stabilite de Casa Națională de Pensii Publice.

Sejurul oferit prin biletul de tratament are o durată de 16 zile, iar beneficiarii au obligația să se prezinte în stațiunea înscrisă pe bilet la data stabilită.

Lista cererilor aprobate este afișată atât la sediul Casei Județene de Pensii Hunedoara, cât și pe pagina de internet a instituției, în timp ce lista cererilor neaprobate poate fi consultată exclusiv online.

Potrivit Ordinului președintelui Casei Naționale de Pensii Publice nr. 75/20.04.2026, repartizarea automată realizată de aplicația informatică nu poate fi modificată.

Beneficiarii care nu se prezintă pentru ridicarea biletului și nu anunță în prealabil Casa Județeană de Pensii Hunedoara pierd repartiția, iar biletul va fi redistribuit altui solicitant.

Toate biletele rămase nevalorificate până la 10 august 2026, ora 14:00, vor fi redistribuite începând cu 11 august 2026, ora 08:00, inclusiv până la data începerii fiecărui sejur.

Biletele se eliberează numai după legitimarea beneficiarului și pot fi ridicate personal de titular, de o persoană împuternicită prin procură autentificată sau de soțul/soția beneficiarului, dacă aceștia merg împreună în stațiune, pe baza actelor de identitate și a certificatului de căsătorie.