Pre-poziționarea pompierilor români în Grecia
Screenshot
În perioada *1 august – 15 septembrie 2026,* Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), va participa în Grecia cu un modul național specializat în stingerea incendiilor de pădure, în cadrul programului de pre-poziționare organizat de Direcția Generală pentru Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO). Misiunea are ca scop sprijinirea autorităților elene în consolidarea capacității de răspuns și gestionarea riscurilor generate de incendiile de pădure.
*Primul contingent, alcătuit din 40 de pompieri, a început astăzi, 30 iulie, deplasarea către Grecia,* pe ruta Ciolpani (RO) – Giurgiu (RO) – Ruse (BG) – Sofia (BG) – Kulata (GR) – Salonic (GR) – Larisa (GR) – Nea Makri (GR), localitate situată în regiunea Attica, la aproximativ 25 km nord-est de Atena.
*Pentru îndeplinirea misiunii, modulul național dispune de următoarele mijloace tehnice: două autospeciale de stingere a incendiilor de pădure cu capacitatea de 3.000 de litri, o autospecială de 5.000 de litri, o autospecială de mare capacitate de 10.000 de litri, o cisternă de 30.000 de litri, o autospecială de primă intervenție și comandă dotată cu un sistem de aeronavă fără pilot (UAS), o autospecială de comunicații radio pe unde scurte, un microbuz, un camion cu container și un vehicul utilitar de teren (UTV) echipat cu instalații pentru stingerea incendiilor.*
Pentru asigurarea continuității misiunii, *schimbarea efectivelor este programată în 16 și 31 august 2026,* când alte două contingente, fiecare formate din câte 40 de pompieri, vor prelua atribuțiile personalului aflat în misiune în apropierea Atenei.
Programul de pre-poziționare are ca obiective principale reducerea timpului de răspuns în cazul incendiilor de pădure, creșterea nivelului de pregătire a modulelor de intervenție ale statelor membre și consolidarea interoperabilității dintre forțele participante.
Pe întreaga perioadă a misiunii, modulul românesc specializat în stingerea incendiilor de pădure va desfășura activități de monitorizare și intervenție pentru limitarea și lichidarea incendiilor izbucnite pe teritoriul Greciei, în zonele stabilite de autoritățile elene.
*INFORMAȚII SUPLIMENTARE*
Programul de asistență, finanțat de Uniunea Europeană, a fost conceput ca măsură de sprijin pentru comunitățile din Europa, grav afectate de incendiile devastatoare din anii anteriori. Acesta face parte din noua politică a UE pentru prevenirea și limitarea incendiilor de pădure în sudul Europei și reunește, în acest an, pe teritoriul Republicii Elene, echipaje operative din România, Cehia, Franța și Moldova.
Pe baza experienței dobândite prin programul de pre-poziționare organizat de Direcția Generală pentru Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO) în anii 2022, 2023, 2024 și 2025, precum și a angajamentului exprimat de DG ECHO de a sprijini și în 2026 desfășurarea modulelor specializate în zonele vulnerabile, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în calitate de punct național de contact, a primit solicitarea oficială a autorităților elene privind pre-poziționarea unui modul românesc specializat în stingerea incendiilor de pădure și în acest an. Solicitarea a fost transmisă IGSU de către Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul platformei CECIS.
sursa ISU Hunedoara