Criza din spatele halatelor albe
Dincolo de zidurile spitalelor, de dotările tehnice sau de strategiile de management, calitatea actului medical este dictată în mod direct de resursa umană. În județul Hunedoara, asigurarea liniilor de personal și acoperirea normativelor legale reprezintă o bătălie zilnică, iar cifrele recente scot la iveală un paradox greu de explicat: unitatea medicală care are cel mai mare număr de medici din această analiză este, în mod surprinzător, și cea mai afectată de deficitul general de personal și de lipsa de pacienți.
Situația cea mai critică se înregistrează la Spitalul General CF Simeria. Instituția se confruntă cu un gol administrativ sever, reușind să își acopere normativul de personal în proporție de doar 69%. Acest deficit de 31% reprezintă o vulnerabilitate majoră. Ceea ce frapează însă în mod deosebit este structura echipei: spitalul are în activitate 19 medici și 51 de asistenți.
Corelând aceste resurse cu activitatea spitalului, paradoxul se adâncește: deși are cea mai mare echipă de medici dintre unitățile analizate, spitalul înregistrează un grad de ocupare de doar 39% din cele 105 paturi aprobate. Practic, secția de acuți (84 de paturi) funcționează la cota minimă de 39%, în timp ce zona de paliație și spitalizare de zi urcă la un modest 60%. Această corelație sugerează fie o schemă de personal supradimensionată în acte în raport cu realitatea, fie o incapacitate cronică de a atrage pacienți, lăsând o armată de medici în fața unor secții aproape pustii.
La cealaltă extremă a eficienței se află Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu. Cu o echipă extrem de restrânsă, formată din doar 2 medici și 16 asistenți, această unitate de dimensiuni mici reușește performanța de a avea cel mai ridicat grad de acoperire a normativului din județ, respectiv 91%. Schema lor de personal este aproape completă și perfect calibrată pe volumul de muncă: cele 36 de paturi din structură înregistrează un grad de ocupare stabil de 49% (atât la general, cât și pe segmentul de cronici). Aici, personalul puţin, dar bine normat, acoperă fără presiuni extreme o activitate liniștită, menținută în limite de siguranță sub pragul de alertă de 80%.
O situație de echilibru fragil se observă la celelalte două instituții analizate, ambele raportând un grad de acoperire a normativului de personal fixat la 85%. Totuși, volumul de muncă și presiunea exercitată pe paturi diferă radical între ele.
La Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, cele 85 de procente din normativ sunt susținute de o echipă formată din 6 medici și 30 de asistenți medicali. Aceștia gestionează o structură de 79 de paturi care funcționează la un grad de ocupare optim și eficient de 71% (cu 71% ocupare specifică pe zona de cronici). Este exemplul clasic de corelație pozitivă: o echipă dimensionată corect, care menține spitalul la o capacitate ridicată, dar fără a intra în zona de risc a supraîncărcării.
Pe de altă parte, la Spitalul de Psihiatrie Zam, aceleași 85% din normativ acoperit trebuie să facă față unei presiuni de-a dreptul strivitoare. Aici, o echipă compusă din 10 medici și 66 de asistenți medicali este responsabilă de o unitate cu 350 de paturi care funcționează constant peste limita fizică, înregistrând un grad de ocupare general de 105%. Situația devine critică pe sectorul de cronici (270 de paturi), unde gradul de ocupare explodează la 119%, în timp ce secția de acuți absoarbe restul cu o ocupare de 61%.
Corelația dintre personal și paturi arată aici o realitate dramatică: echipa de la Zam lucrează în condiții de suprasolicitare extremă. Cu mai puțini medici decât la Simeria (10 față de 19), personalul de la Zam este obligat să gestioneze paturi suplimentare și pacienți care depășesc fizic capacitatea scriptică a spitalului, efortul lor depășind cu mult standardele unei activități normale.
Monika Baciu
