Hunedorean urmărit internațional pentru tâlhărie calificată, arestat. Alți doi șoferi, prinși fără permis în Hunedoara și Aninoasa

pol

 

Polițiștii din județul Hunedoara au avut, în ultimele zile, mai multe intervenții importante, soldate cu reținerea unui bărbat urmărit internațional pentru tâlhărie calificată și cu depistarea a doi șoferi care conduceau fără a deține permis de conducere.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost identificat și reținut în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Germania. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Bărbatul a fost identificat în urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara, fiind ulterior preluat de Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Hunedoara pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.

Față de acesta a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Drobeta-Turnu Severin. Polițiștii hunedoreni continuă cooperarea cu autoritățile judiciare din țară și din străinătate pentru depistarea și aducerea în fața justiției a persoanelor urmărite.

În paralel, polițiștii au depistat doi conducători auto care circulau pe drumurile publice fără a avea permis de conducere.

Primul caz a fost înregistrat miercuri seara, în jurul orei 20:30, în parcarea unui complex comercial din municipiul Hunedoara. La volanul autoturismului se afla un tânăr de 21 de ani, din comuna Teliucu Inferior, iar verificările au arătat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cel de-al doilea caz a fost constat în cursul aceleiași zile, în jurul orei 13:10, pe strada Cătănești din Aninoasa. Polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din municipiul Petroșani, stabilind că acesta nu deține permis de conducere valabil.

În ambele situații au fost întocmite dosare penale pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.

foto ilustrativă