Dezinsecție în parcurile din Lupeni
Primăria municipiului Lupeni anunță că, astăzi, după ora 20:00, vor avea loc acțiuni de dezinsecție în parcurile din oraș.
Reprezentanții administrației locale îi roagă pe cetățeni să evite accesul în zonele în care se desfășoară tratamentele și să respecte recomandările autorităților, pentru a preveni orice eventual disconfort.
Acțiunea face parte din programul periodic de combatere a insectelor, având ca scop menținerea unui mediu curat și sigur pentru locuitorii municipiului.