RO-ALERT după apariția unui urs în zona Maleia
Locuitorii din municipiul Petroșani au fost avertizați, printr-un mesaj RO-ALERT, după ce un urs a fost semnalat în zona Maleia.
Autoritățile recomandă cetățenilor să evite deplasările în zonă, să nu încerce să se apropie de animal și să nu îl hrănească sau fotografieze. De asemenea, persoanele aflate în apropiere sunt sfătuite să își păstreze calmul și să urmeze indicațiile forțelor de intervenție.
Echipajele abilitate monitorizează situația și acționează pentru prevenirea oricărui pericol la adresa populației.
Autoritățile le recomandă cetățenilor să sune la 112 dacă observă ursul sau alte animale sălbatice în apropierea zonelor locuite.