A 73-a creșă din țară, inaugurată cu Bolojan, la Simeria

att.-FcTIx030o8gOYNRu4wdXHXorHi4M9s8ucFTRqfq54c

Ilie Bolojan a ajuns la Simeria, unde a participat la inaugurarea creșei cu nr 73, un obiectiv de care acest oraș avea nevoie. Sunt zeci de copii, cu vârsta de sub 3 ani, care vor veni din toamnă, aici, iar aceasta este un moment mult așteptat și de părinți. „Sunt bucuros ca astăzi să putem inaugura cea de a 73-a creșă din Programul Național Sfânta Ana. Este un lucru important pentru că și la Simeria se finalizează un astfel de obiectiv și se cuvine să felicit primăria, Compania Națională de Investiții și constructorii, pentru modul în care am văzut că au finalizat lucrările, într0un termen relativ scurt și lucrări de bună calitate. În luna mai am aprobat, prin Guvern, posibilitatea ca, pentru toate creșele care se finalizează în această perioadă, să se angajeze  personal, în așa fel încât, din toamna acestui an, toate creșele care au fost finalizate în această perioadă să poată funcționa în condiții normale, cu personal plătit de la bugetul de stat, un sprijin pentru autoritățile locale, dar, mai ales, aceste creșe sunt un sprijin pentru familiile din România, pentru tinerii din România, care sunt, în felul acesta, încurajate să crească copii și să se dezvolte frumos”, a spus Ilie Bolojan,  prim-ministru al României.

„Vă mulțumim pentru faptul că v-ați oprit la Simeria să vedeți un obiectiv frumos, finalizat și ne dorim și în continuare  ca astfel de obiective să mai existe și la standarde de acest fel, a precizat și Emil Ioan Rișteiu, primarul din Simeria.

„Creșa are o capacitate de 70 de ante-preșcolari, este  dotată cu toate echipamentele necesare de funcționare în regim propriu, asta însemnând un cabinet medical, aparatură pentru zona de bucătării, avem spălătorie, călcătorie și toate utilitățile vor fi aici. Noi , cu această inaugurare, am ajuns la un număr de 4.420 de beneficiari ai acestui proiect, iar zilele următoare vom depăși 4.500. Acest obiectiv s-a sincronizat perfect pe ultima sută de metri, domnul primar a asigurat toate utilitățile și, de săptămâna viitoarea poate fi preluat și implementat”, a spus și reprezentantul constructorului, cel care a preluat terenul din Simeria în ianuarie 2024.

Lucrările pentru construirea creșei au demarat în mai 2025 prin Compania Națională de Investiții (CNI), cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoarea totală a investiției se ridică la peste 2,8 milioane de euro.

 

Diana Mitrache