Premierul Ilie Bolojan vine sâmbătă în județul Hunedoara
Premierul României, Ilie Bolojan, va efectua sâmbătă o vizită oficială în județul Hunedoara. Acesta va participa la inaugurarea noii creșe din Simeria și la o întâlnire la Deva cu reprezentanți ai administrației locale și județene.
Prima oprire a șefului Guvernului este programată la ora 11:00, în Simeria, unde va participa la inaugurarea noii creșe realizate prin intermediul Compania Națională de Investiții, în cadrul unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Noua creșă va oferi condiții moderne pentru îngrijirea și educarea copiilor și reprezintă una dintre cele mai importante investiții realizate în ultimii ani în domeniul educației timpurii din oraș.
După evenimentul de la Simeria, premierul va ajunge la ora 13:30 în Deva, unde va avea întâlniri cu reprezentanți ai administrației publice locale și județene, precum și discuții privind proiectele de dezvoltare aflate în derulare în județul Hunedoara.