„Între Două Lumi” – Expoziție retrospectivă de fotografie în memoria artistului Ovidiu Munteanu, la Deva
Consiliul Județean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Deva, organizează expoziția retrospectivă de fotografie „Între Două Lumi”, dedicată memoriei fotografului și artistului vizual Ovidiu Munteanu.
Vernisajul va avea loc joi, 4 iunie 2026, de la ora 17:00, la Galeria Națională de Artă FORMA, reunind o selecție reprezentativă din creația celui care a surprins, prin obiectivul aparatului de fotografiat, frumusețea discretă și adesea neobservată a realității cotidiene.
Expoziția propune publicului o incursiune în universul artistic al lui Ovidiu Munteanu, un autor apreciat pentru sensibilitatea, profunzimea și autenticitatea imaginilor sale. Lucrările expuse reflectă capacitatea artistului de a transforma scene obișnuite în adevărate povești vizuale, invitând privitorul să descopere sensuri și emoții dincolo de aparențe.
Potrivit criticului și artistului Ioan Hălălae, fotografiile lui Ovidiu Munteanu reprezintă o „epifanie a banalului”, o invitație la contemplare și la redescoperirea frumuseții ascunse în detaliile vieții de zi cu zi. Spiritul său atent și sensibil, dublat de o remarcabilă experiență vizuală, a dat naștere unor imagini care continuă să inspire și să emoționeze.
Expoziția „Între Două Lumi” va putea fi vizitată în perioada 4 – 30 iunie 2026, de luni până vineri, între orele 10:00 și 18:00, la Galeria Națională de Artă FORMA din Deva.
Evenimentul reprezintă un omagiu adus unui artist care și-a dedicat activitatea surprinderii frumuseții lumii prin fotografie și oferă publicului ocazia de a redescoperi moștenirea sa artistică.
Organizatorii îi invită pe toți iubitorii de artă și fotografie să participe la vernisaj și să ia parte la această întâlnire cu opera și memoria unui creator de excepție.